Ultima oră

Bobocii Universității Europene ”Drăgan”, în număr mare la festivitatea de deschidere

MondialUniversitatea Europeană ”Drăgan” și-a deschis porțile astăzi, 1 octombrie, pentru a-i întâmpina pe studenții Facultăților de Drept și Științe Economice.

Festivitatea a avut loc de la ora 10, când amfiteatrul Universității a devenit neîncăpător, bobocii discutând însuflețiți cu colegii mai mari despre cursurile care îi așteaptă.

Cuvântul de deschidere i-a aparținut rectorului Universității Europene ”Drăgan”, conf. univ. dr. Dumitru Cornean care a transmis celor prezenți câteva cuvinte:

”Astăzi, tradițional, pentru o parte dintre studenții noștri este un nou început de an universitar, iar pentru o altă parte este începutul studiilor universitare. Orice început este o fereastră deschisă spre viitor, ca urmare, se poate spune că vă lansați într-o nouă etapă a devenirii voastre profesionale, cu elanul tinereții și cu dorința de împlinire spirituală pe drumul spre cariera de economist sau jurist, două profesii cu profund impact asupra vieții socio-economice a țării”.

La eveniment a fost prezent și primarul municipiului, Francisc Boldea.

”Instituția de care mă ocup eu are 803 angajați, dintre care 200 sunt cu studii superioare. Dintre cei 200, un număr de 114 au studiat la Universitatea ”Drăgan” și sunt foarte mulțumit. Este cel mai frumos lucru ce se poate întâmpla, să întinerești orașul cu o Universitate”, a precizat edilul șef.

În cadrul manifestării au mai luat cuvântul conf. univ. dr. Gabriel Ionel Dobrin, prorector U.E.D., insp. șef adj. Dan Stoicănescu, reprezentantul I.P.J. Timiș, conf. univ. dr. Florin Blaj, decanul Facultății de Științe Economice, lector univ. dr. Corina Negruțiu decanul Facultății de Drept.

În anul universitar 2018-2019, instituţia a pus la dispoziţia tinerilor doritori să urmeze ciclul de studii de licenţă, 50 de locuri la Facultatea de Drept şi 90 de locuri la Facultatea de Ştiinţe Economice, specializarea Finanţe şi Bănci.

Masteranzii au avut posibilitatea să aleagă între Managementul investigației penale și Management financiar, ambele specializări având câte 50 de locuri disponibile.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE