Ultima oră

Bănățenii se pregătesc pentru Florii. Află care e semificația sălciilor și care sunt vechile obiceiuri

floriiÎn aceste zile, bănățenii, la fel ca milioane de credincioși din întreaga lume, se pregătesc să întâmpine aşa cum se cuvine sărbătoarea Floriilor

Mondial floriiÎn aceste zile, bănățenii, la fel ca milioane de credincioși din întreaga lume, se pregătesc să întâmpine aşa cum se cuvine sărbătoarea Floriilor, care semnifică intrarea triumfală a Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim.

Floriile se sărbătoresc în duminica de dinaintea Paştelui, numită şi Duminica Patimilor. Ramurile de salcie care se aduc în biserici în Duminica Floriilor amintesc de ramurile cu care mulţimile L-au primit pe Hristos la intrarea Sa în Ierusalim.

Preaonoratul Ioan Cerbu, protopul Lugojului, ne-a spus de ce se folosesc crengile de salcie cu prilejul acestei sărbători: “de Florii, creanga de salcie este aleasă din mai multe motive – în primul rând, pentru că se aseamănă foarte mult cu cea de măslin, aşa cum spun unii, dar fac o mică greşeală.

De fapt, este vorba despre ramuri de finic, acesta fiind un arbore care creşte în Ţara Sfântă şi în zona mediteraneană. La noi, aşa cum spuneam, salcia este aleasă pentru asemănare şi, în al doilea rând, pentru că este singura mai înverzită, mai înflorită în această perioadă”.

Despre semnificaţia ramurilor de salcie ne-a vorbit Daciana Vuia, muzeograf la Muzeul de Istorie, Etnografie şi Artă din Lugoj: “Floriile sunt o sărbătoare sincretică, care suprapune sărbătorii zeiţei romane a florilor – Flora, sărbătoarea creştină a Intrării Domnului Iisus în Ierusalim. Este deci un sincretism păgâno-creştin.

Sărbătoarea este importantă şi prin interdicţiile de muncă şi sacrificiul ritual al peştelui, numit dezlegare de peşte. Semnificaţiile sunt multiple. Prima, care vine din păgânism, ar fi reînvierea naturii, renaşterea vegetaţiei de primăvară, cu înflorirea sălciilor, a pomilor fructiferi cu florescenţă bogată. Mai este cultul strămoşilor, de dată mai recentă, care face referire directă la curăţirea mormintelor, a cimitirelor. În Ziua de Florii, pentru a pomeni morţii familiei, este obiceiul datului de pomană.

De asemenea, la morminte se înfig ramurile de salcie care se aduc sfinţite de la biserică, tot pentru a pomeni spiritul morţilor”. Ramurile de salcie sfinţite se pun la icoane, la uşi, la ferestre, într-un gest profilactic, apărător în faţa relelor. Ramurile de salcie, care înverzesc primele, mai semnifică fertilitatea.

„La muncile de început al anului agrar, femeile şi le puneau la mijloc, cu rol de apărare de rele dar şi în ideea sporirii fertilităţii”, adaugă Daciana Vuia. Interesant este că ramurile de salcie culese direct din natură erau folosite şi la diverse descântece împotriva bolilor.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE