Verificările consumului de apă în cartierele de blocuri, efectuate de către angajaţii Meridian 22, au scos în evidenţă o cantitate considerabilă care nu a fost plătită de către contractanţii de servicii de furnizare a apei potabile prin reţeaua publică.
Peste 100 de apartamente au fost identificate cu o diferenţă, în medie de 20 metri cubi, între facturare şi consumul real. Cea mai mare cantitate nedeclarată, găsită la un singur abonat a fost, însă, de 50 de metri cubi.
“La verificările utilizatorilor de la blocuri a fost constatată o cantitate de apă consumată, de peste 3.000 de metri cubi, care nu a fost conformă cu datele primite prin autocitire. Urmează ca plata pentru această diferenţă să fie inclusă pe facturile perioadei următoare”, a comunicat Meridian 22.
Suma totală de recuperat se ridică la aproximativ 15.000 de lei, din care circa 65% a fost deja achitată la casieria operatorului local de apă-canal.