Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca, în lăcaşurile de cult, să fie interzise desfăşurarea şi filmarea activităţilor culturale şi artistice, pe motiv că acestea „pot provoca tendinţe de auto-secularizare” a spaţiului bisericesc.
„Întrucât activităţile culturale şi artistice desfăşurate în lăcaşurile de cult, pot provoca tendinţe de auto-secularizare a spaţiului sacru din Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Sinod stabileşte ca aceste activităţi culturale să fie organizate în alte spaţii ale parohiilor sau în spaţii publice închiriate pentru acest scop”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Patriarhia Română.
De asemenea, vor fi acceptate filmări care au ca scop promovarea istoriei şi patrimoniului bisericii respective.
„Filmările în lăcaşurile de cult vor fi realizate doar cu acordul Centrelor eparhiale şi numai în cazurile în care se doreşte evidenţierea patrimoniului liturgic şi arhitectural-istoric al respectivelor Biserici. La fel, transmiterea în direct pe internet a slujbelor din biserici va fi realizată doar cu acordul Centrelor eparhiale, cu obligaţia respectării normelor liturgice şi tipiconale”, mai reiese din comunicatul institutuţiei.
Sfântul Sinod precizează că vor fi acceptate filmările la nunţi sau botezuri.