Ultima oră

Biciclist beat, doborât de portiera maşinii deschisă de un tânăr treaz la Lugoj

Doi lugojeni s-au intersectat cum nu se putea mai neplăcut marţi la prânz, după ce unul dintre ei a deschis fără să se asigure portiera la maşina din care voia să coboare. În acelaşi timp, al doilea lugojean, trecând pe lângă maşină pe o bicicletă, a fost surprins de gestul neaşteptat al şoferului şi a acroşat portiera, căzând la pământ în urma impactului. La faţa locului au sosit imediat forţele de intervenţie, poliţiştii şi ambulanţa, care au acordat primul ajutor biciclistului.

Evenimentul a avut loc în jurul orei 12:20 pe strada Nicoale Bălcescu. Conform poliţiştilor care s-au deplasat la faţa locului, şoferul în vârstă de 22 a parcat şi a deschis portiera fără să se asigure, lovind o persoană care se deplasa cu bicicleta în acelaşi sens de mers, care s-a dezechilibrat şi a căzut.

„În urma accidentului, bărbatul de 60 de ani care circula cu bicicleta a suferit răni uşoare”, se arată în comunicatul IPJ Timiş.

Culmea, când i-au testat pe cei doi cu aparatul etilotest, poliţiştii au fost stupefiaţi să constate că nu tânărul era cel care a consumat alcool, ci biciclistul, care era la un pas de comă alcoolică.

„În urma testărilor cu aparatul etilotest, în cazul biciclistului a rezultat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată în comunicatul poliţiştilor.

Agenţii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a vedea cine se face vinovat de producerea evenimentului.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE