Ultima oră

Biblioteca Municipală Lugoj a dedicat o întreagă săptămână naşterii lui Mihai Eminescu

 eminescu1Acţiunile din această săptămână ale Bibliotecii Municipale s-au axat în principal pe evenimente care sărbătoresc naşterea poetului naţional Mihai Eminescu.

Mondial

eminescuAcţiunile din această săptămână ale Bibliotecii Municipale s-au axat în principal pe evenimente care sărbătoresc naşterea poetului naţional Mihai Eminescu.

„Am decis să începem prin campania „100 de e-mailuri eminesciene” care presupune trimiterea de către angajaţii Bibliotecii a poeziei „Dintre sute de catarge” tuturor colaboratorilor noştri, de la pensionarii care folosesc programul Biblionet şi care au făcut cursuri la noi, până la instituţiile partenere din Republica Moldova, Franţa, Spania, Ungaria etc. Mailul mai conţine câteva date biografice şi o fotografie a poetului. Sperăm ca prin acest demers să ne reamintim că avem nevoie de marile valori ale culturii”, ne-a declarat Henrieta Szabo, directoarea instituţiei.

Şi cei aproximativ 30 de elevi care utilizează zilnic Biblionetul au trimis acest e-mail prietenilor şi rudelor.

Tot în cadrul „Zilelor eminesciene” elevii de la Colegiul „Iulia Hasdeu”, împreună cu profesoara Simona Avram, au participat la o dezbatere pe tema „Eminescu versus Eminem” şi au vizionat fragmente din filmul cu acelaşi nume regizat de Florin Piersic jr. De asemenea, au fost audiate poezii şi texte din proza eminesciană în lectura lui Ion Caramitru din materialul audio „Eminescu după Eminescu”.

Şi elevii de la Şcoala Specială „D. Roşca” au luat contact cu lucrările poetului, miercuri, 18 ianuarie, aceştia vizitând expoziţia de carte „Mihai Eminescu” şi recitând din creaţia acestuia.

„Săptămâna eminesciană” se încheie vineri, 20 ianuarie, la Centrul de zi „Sf. Nicolae”, unde va avea loc o întâlnire între „bunici” şi elevii de la „Hasdeu” şi „Filaret Barbu”. Aceştia vor susţine un moment eminescian coordonaţi de profesorii Anca şi Dorin Murariu.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE