Ultima oră

Bătaie pe o stradă din Lugoj! Doi bărbaţi beţi s-au luat la ceartă, unul a ajuns la spital

MondialSpiritele a doi lugojeni s-au încins sâmbătă seara, în jurul orei 17:45, pe strada Nera. Cei doi, după ce au petrecut mai multe ore într-un bar din cartier, au ieşit în stradă, acolo unde s-au luat la ceartă. Altercaţia a degenerat, în urma scandalului unul dintre petrecăreţi fiind lovit cu o sticlă în cap.

Speriaţi de cele întâmplate, lugojenii de pe strada Nera, câţiva martori la eveniment, au alertat autorităţile. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă un echipaj SMURD şi o patrulă de poliţie. Victima, în vârstă de 48 de ani, a fost dusă la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliţiştii au început deja o anchetă.

„Pe fondul consumului de alcool, între cei doi a avut loc o altercaţie, în urma căreia un bărbat a fost transportat la spital. Pe numele celuilalt a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire”, a declarat pentru Redeşteptarea Ionuţ Bocancea, purtător de cuvânt la IPJ Timiş.

Ancheta se află în desfăşurare, poliţiştii urmând să stabilească împrejurările în care a avut loc evenimentul.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*