Ultima oră

Bătaie cu topoare într-un sat de lângă Lugoj! Cearta a pornit de la un buletin

O răfuială între doi cumnaţi s-a lăsat cu o bătaie în toată regula, de la care nu au lipsit topoarele, poliţia şi ambulanţa, după ce unul dintre bărbaţii implicaţi s-a ales cu o mână tăiată şi a fost dus de urgenţă la spital. Întreaga scenă s-a petrecut la Coşteiu joi, în jurul orei 14:00, chiar în mijlocul satului, cearta pornind, spun martorii, de la un buletin pe care victima i l-ar fi cerut atacatorului.

Bărbatul care s-a ales cu mână tăiată de lama unui topor are 40 de ani şi este din Ţipari. Astăzi, venind la Coşteiu pentru a-i cere cumnatului său buletinul nepoatei sale, căsătorită cu unul dintre copiii acestuia, acesta din urmă a refuzat să îi ofere actul. În urma refuzului, a izbucnit un scandal, care s-a terminat doar după ce bărbatul s-a trezit cu mâna aproape secţionată.

„Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a declarat Ancuţa Morariu, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.

Anchetatorii au început cercetările pentru a stabili împrejurările în care a avut loc scandalul şi atacul sângeros asupra victimei. Aceştia vor monitoriza situaţia tensionată dintre cele două părţi, pentru a evita oricare altă altercaţie în viitor. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara pentru tratament.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

3 Comentarii on Bătaie cu topoare într-un sat de lângă Lugoj! Cearta a pornit de la un buletin

  1. Stirile de la ora 5??

  2. Eu prefer ca atata timp cat se taie intre ei, autoritatile sa nu mai intervina. E pacat …

  3. De ce nu precizati ca sunt cioroi ca de obicei?

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE