Ultima oră

Bani pentru firmele care angajeaza tineri

Angajatorii vor primi subventii de sute de euro pentru a crea noi locuri de munca si stagii de ucenicie

Programul ‘Garanţia pentru tineret’, lansat miercuri, beneficiază, începând din acest an, de o finanţare europeană de 343 milioane de euro, restul până la 470 milioane euro fiind asigurat de statul român. 441.000 de tineri cu vârste între 16 și 24 de ani vor fi sprijiniţi pentru găsirea unui loc de muncă.

Programul este structurat pe trei trepte: finanţarea uceniciei şi a stagiilor pentru viitorii angajaţi, finanţarea prin prime de mobilitate şi subvenţii acordate angajatorilor. De asemenea, vor exista şi fonduri de dezvoltare pentru start-up-uri, prin pachete integrate în valoare de până la 30.000 de euro de persoană.

Informaţii cu privire la integrarea pe piaţa muncii a tinerilor prin susţinerea unei idei de afacere vor fi publicate pe site-ul proiectului Garanţia pentru Tineret. Cei care se înregistrează, vor discuta cu un consultant despre calităţile şi aptitudinile pe care le au şi despre ce anume vor să facă, consultantul îi va informa şi îndruma, iar împreună vor realiza un plan de acţiune personalizat pentru a îndeplini obiectivele profesionale.

Programul Garanţia pentru Tineret 2014-2015 urmăreşte să se asigure că toţi tinerii cu vârsta sub 25 de ani care îşi pierd locul de muncă sau care nu găsesc un loc de muncă după terminarea studiilor primesc, în decurs de 4 luni de la înregistrarea la Agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă sau la centrele de garanţii pentru tineret, o ofertă de bună calitate – de angajare, de continuare a educaţiei, de intrare în ucenicie sau de efectuare a unui stagiu de practică.

Angajatorii care angajează tineri vor primi o subvenţie de 200 de euro și 500 de lei pe lună, pentru fiecare salariat, pe o perioadă de un an. Angajatorii au obligaţia să păstreze locul de muncă cel puţin 18 luni. După trecerea celor 18 luni, angajatorii care menţin locul de muncă vor fi scutiţi de plata contribuţiei la ajutorul de şomaj pentru o perioadă de 24 de luni.

Pentru cursurile de ucenicie angajatorii vor primi 250 de euro și 300 de lei pe lună pentru o perioadă cuprinsă între unu şi trei ani, iar pentru stagiile speciale 300 de euro şi 750 de lei pe lună.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE