Ultima oră

Bac-ul de toamnă s-a încheiat fără probleme la Lugoj

bacalaureat lugoj 3Cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2012 s-a încheiat vineri, 31 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării, unde elevii au putut alege între biologie, geografie, chimie, psihologie, fizică, informatică, logică, sociologie, economie şi filosofie.

bacalaureat lugoj 3Cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2012 s-a încheiat vineri, 31 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării, unde elevii au putut alege între biologie, geografie, chimie, psihologie, fizică, informatică, logică, sociologie, economie şi filosofie. Din cei 173 de candidaţi înscrişi la această probă, 33 au fost absenţi.

În Lugoj şi zona acestuia, peste 300 de elevi s-au înscris la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat, deşi peste 500 au picat examenul în prima sesiune. La prima probă, cea de limba şi literatura română au fost înscrise 289 de persoane, iar 36 dintre acestea au lipsit. Pentru cea de-a doua probă, proba obligatorie a profilului şi specializării (matematică sau istorie), s-au înscris 314 absolvenţi, 40 fiind absenţi.

În Lugoj, examenul s-a susţinut într-un singur centru, la Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte”. Din fericire, pe parcursul probelor examenului, nu a fost întâmpinat niciun incident. Niciun elev nu a fost eliminat din examen şi totul s-a desfăşurat conform metodologiei.

„În Lugoj, examenul a decurs conform metodologiei, atât elevii, cât şi profesorii  înţelegând ce au de făcut şi respectând ceea ce li s-a cerut. Lucrările sunt corectate la Colegiul Tehnic de Vest din Timişoara şi sperăm că rezultatele din această sesiune vor fi mult mai bune decât cele din vară”, a declarat inspectorul şcolar general de la Inspectoratul Şcolar Timiş, Cornel Petroman.

În 2 septembrie, până la ora 16.00, vor fi afişate rezultatele, iar între 16.00 şi 20.00, elevii nemulţumiţi de acestea vor putea face contestaţii. Rezultatele finale se vor afişa pe 5 septembrie, atât în licee, cât şi pe edu.ro.

Procentul de promovabilitate în Lugoj la prima sesiune a examenului de bacalaureat a fost de 42,17%.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE