Ultima oră

Aura Twarowska, invitat special la aniversarea Bega Blues Band

MondialVocea de operă se combină foarte bine cu sonorităţile jazz-ului. O dovedeşte foarte bine mezzosoprana Aura Avram Twarowska, prin colaborarea sa de cursă lungă cu renumita trupă de jazz Bega Blues Band.

Vineri, 7 septembrie, de la ora 19, la Sala Capitol sau în aer liber, dacă vremea o permite, va avea concertul simfonic aniversar al celor de la Bega Blues Band, care sărbătoresc 35 de ani de la înfiinţare, o performanţă rară nu numai pe plan naţional, ci şi internaţional. Trupa de jazz fanion a Banatu­lui va susţine cu acest prilej un spectacol alături de Filarmonica Banatul din Timişoara (dirijor: Peter Oschanitzky).

Invitați speciali sunt: Aura Twarowska – mezzosoprană, Bogy Nagy – voce și muzicuță, Gyarfas Istvan – ghitară şi Liviu Butoi – saxofon.

Evenimentul este o reedi­tare a aniversării care a avut loc acum cinci ani. Atunci, BBB sărbătorea trei decenii de existenţă tot alături de Filarminica Banatul, cu vocea impresionantă a Aurei Twa­rowska interpretând un ”Summertime” de neuitat.

La acea oră, BBB s-a pre­zentat în formula de zile mari: Johnny Bota (bass), iniţiator al întregului eveniment, Lică Dolga (tobe), Toni Kuhn (claviaturi), solista Maria Chioran, Lucian Nagy (saxofon), Dan Bozo Mitrofan (chitară) şi trom­petistul Ştefan Olariu.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE