- Redesteptarea.ro - http://redesteptarea.ro -

Aura Twarowska, în concert la Timișoara de Ziua Internațională a Femeii

Mondial [1]

Direcția Județeană pentru Cultură Timiș organizează vineri, 8 martie, spectacolul intitulat ”Arte e Donne”.

Evenimentul, care omagiază Ziua Internațională a Fe­meii, va avea loc de la orele 18, la Casa Artelor din Timișoara – str. Augustin Pacha, nr. 8. In­trarea este liberă.

Invitate sunt două nume consacrate ale muzicii clasice, la care se adaugă două instru­men­tis­te de viitor: Aura Twarowska – mezzosoprană, Alexandra Guțu – violoncel, Evelin Roman și Maria Alice Poenariu – pian.

Aura Twarowska, solista O­pe­rei de Stat din Viena şi A­le­xandra Guţu, cu o în­de­lungată şi aplaudată carieră pe scenele din Italia, nu mai au ne­voie de prezentare. Pianista E­ve­lin Roman şi-a început ca­riera la Şcoala de Muzică ”Filaret Barbu”, iar în prezent este prof­e­soa­ră la Colegiul Naţional de Artă ”Ion Vidu” din Timișoara.

Cât despre cea mai tânără con­cer­tistă, Maria Alice Poenariu, ea este elevă în clasa a V-a la Co­legiul Naţional de Artă ”Ion Vidu”. Are deja în palmares im­portante premii internaţionale, cel mai recent fiind Premiul III la Concursul internaţional de in­ter­pretare instrumentală, vocală şi corală ”Rovere D’Oro” des­fă­şu­ra­t la San Bartolomeo al Mare, în Italia.

”Este primul meu recital la Casa Artelor, la invitaţia celor de la Direcţia pentru Cultură şi mi-a plăcut ideea unui eveniment care alătură nume consacrate celor de viitor. Voi cânta piese din creaţia lui Şerban Nichifor, unul din compozitorii mei preferaţi. Mul­ţu­mesc Danei Marcu de la We Design Media şi artistei vieneze Dalila Mudura, pentru reuşitul afiş al evenimentului”, ne-a de­cla­rat Aura Twarowska.

După a­cest recital, ea va pleca la To­kyo. Artista de operă originară din Lugoj va cânta în capitala Japoniei alături de mari nume ale operei internaționale, în spec­ta­co­lul cu ”Olandezul Zburător”, cu­noscuta operă a lui Richard Wagner.

În program sunt lucrări de Johann Sebastian Bach, Ed­ward Elgar, Gustave Faure, Jules Massenet, Șerban Nichifor și Serghei Rahmaninov.