Ultima oră

Audiențele la Primărie, mutate forțat în mediul virtual! Zeci de mesaje critice către administrația Boldea

MondialÎn condițiile în care Primăria Lugoj a suspendat de mult audiențele cu cetățenii, acestea s-au mutat în spațiul virtual.

Nemulțumirile tot mai numeroase legate de aspectul orașului nu par să își gă­sească rezolvare, însă ele sunt vizibile aproape zilnic pe rețelele de socializare. Un sondaj inițiat de omul de afaceri Ștefan Dănuț Szentpéteri s-a bucurat de un interes extrem de mare din partea cetățenilor. După ce, în luna iunie, Szentpéteri lansa în spațiul virtual întrebarea ”Acum… sincer, ce lucru te nemulțumește cel mai mult în Lugoj?”, la care s-au înregistrat 23 de răspunsuri, el a revenit cu interogația ”În opinia dumneavoastră, prieteni, care ar fi primul lucru de care ar avea nevoie orașul nostru?”.

Aceasta a adunat, în interval de numai o zi, peste 80 de comentarii. Având în vedere că suntem în plin sezon al vacanțelor, reacția puternică înregistrată în mediul on line este încă o dovadă că lugojenii sunt dornici de o schimbare în bine, începând cu ad­mi­nistrația și specialiștii ei.

”Pulsul” Lugojului înregistrat cu acest prilej in­dică o preocupare ge­ne­ra­lă pentru aspectul și cu­ră­țenia orașului.
Dintre multele mesaje, cel al Ilenei Seiceanu sin­te­ti­zează cel mai bine starea de spirit: ”Întotdeauna un oraș curat și îngrijit ne re­prezintă identitatea. …din p­ă­cate ne lipsesc reperele elementare (murdărie la tot pasul, fără coșuri de gunoi, oameni fără bun simț, animale, ciori etc…). Mare tris­tețe!”. Pe aceeași lungime de undă este și Ioan Dumi­triu, care spune că e nevoie de ” coșuri stradale pentru gu­noi, în inelele 2 și 3 ale o­rașului. Toată lumea arun­că pe jos, după ce caută (și nu găsește) vreun coș”.

Mizeria din tot orașul, câinii fără stăpân, străzile cu gropi, apa maro de la robinet dar, atenție – și ”ne­sim­țirea oamenilor” revin me­reu în comentarii.

De altfel, reacțiile oamenilor confirmă articolele publicate în ultimul timp de ”Redeșteptarea”. Pentru Gheorghe Novac, prioritatea nr. 1 este: ”Refacerea rețelei de apă potabilă, cu adevărat să fie potabilă, nu așa cum vine la robinet , fără presiune și cu dese întreruperi și de 10 – 12 ori pe zi”. Și Maria Sfetescu este de părere că problema prin­cipală este ”apa pota­bi­lă, care acum nu este po­tabilă, este plină de im­pu­rități”. Alte doleanțe sunt: un spital mai dotat, un pod nou și chiar un stadion nou, deși aici au apărut multe polemici vizavi de prioritatea unui asemenea proiect, în condițiile în care orașul are ”n” probleme.

Nemulțumirile față de administrație sunt exprimate deschis. Avem nevoie de ”un primar gospodar care să iubească în primul rând orașul și apoi pe el”, ”un om căruia să îi pese de Lugoj și de oameni”, ”admi­nis­trație eficientă, om gos­po­dar cu simț al răspunderii și al onoarei”, ”o nouă ad­ministrație (consiliu local + viceprimar + primar), u­na eficientă. Orașul are mul­te probleme…”. În timp ce Adriana Corbeanu e de părere că e nevoie de ”alt pri­mar – unul liberal – vedeți cum arată orașele cu ad­mi­nistrație liberală!”, un alt mucalit îl propune la câr­m­a orașului pe… Rudolf Giuliani, faimosul primar al New Yorkului: avem nevoie ”de Rudolph Giuliani… 3 mandate, bine­în­țe­les cu echipa lui” (Gabriel Mihai Cioclov).

În condițiile în care edi­lul șef a renunțat la au­dien­țe, am mai reținut câteva sugestii interesante din spațiul virtual: ”cred că aș forma o echipă de pro­fe­sio­niști (în cadrul Primăriei) care să se ocupe de accesarea fondurilor UE, după modelul celor din Oradea” (Sanda Voichița), ”comple­tarea Centurii de Vest ar facilita accesul la autostradă a drumurilor județene pe relația Știuca, Reșița, Pie­troasa Mare, Buziașului, Ja­băr” (Dan Nistor), ”Cu­ră­ţenie, educaţie, amenzi” (Mariana Mary) și ”o școală nouă în Cartierul Stadion” (Florea Adina).

Dacian Olaru pune punctul pe ”i”: ”sunt foarte mulți oameni competenți în orașul nostru, dar nu au voie să conducă nicio instituție, doar pentru faptul că nu fac parte din mizeriile de partide care există la ora asta în România”.

Într-un top provizoriu al răspunsurilor, inițiatorul sintetizează principalele doleanțe ale lugojenilor. În primul rând, curățenie și ordine. Apoi: eficientizarea administrației locale și atra­gerea specialiștilor în domeniu; apa curată la robinete; reabilitarea zonei centrale – fațade, parcuri, mobiler urban; reparații și asfaltarea străzilor; accesarea fondurilor pentru construcția de locuințe, precum și sprijinirea familiilor tinere în a se stabili în Lugoj și sprijin pentru Spitalul Munici­pal pentru servicii la nivel european.
Așteptăm purtători de cuvânt ai acestor inițiative și la ședințele de Consiliu Local!

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE