Ultima oră

Asociaţiile din Timoc şi Voievodina se unesc şi cer dublă cetăţenie pentru minoritatea din Serbia

Boian Barbuta, liderul IRS

MondialLa sfârşitul săptămânii trecute, Iniţiativa Românilor din Serbia (IRS), organizaţie românescă din Timoc, a început întâlnirile cu asociaţiile româneşti din Voievodina pentru o listă comună cu care să meargă la alegerile pentru Consiliul Naţional al Românilor, ce vor avea loc în luna octombrie.

Consiliul amintit este organismul legal care se ocupă de drepturile românilor. Boian Bărbuţă, preşedintele IRS, spune că, în momentul de faţă, Consiliul nu îşi îndeplineşte obligaţiile şi nu apără drepturile românilor din Valea Timocului, fapt pentru care s-a ajuns şi la împărţirea minorităţii în români şi vlahi.

„Poziţia românilor din Serbia e foarte grea. Neamul nostru românesc este împărţit în două consilii naţionale, unul cu denumirea vlahilor. Este vorba despre o sinonimie, dar în realitate nu este aşa. Noi suntem români de 200 de ani şi în acest moment nu avem niciun reprezentant în Consiliul Românilor. Dacă am avea, am putea apăra interesele neamului nostru românesc. (…) Daniel Petrovici (n.r. preşedintele Consiliului Românilor) nu apără interesele neamului nostru și nu are nicio relație bună cu țara mamă. La întâlnirea cu Ambasada Americană de la Novi Sad a spus că în Valea Timocului există doar câțiva români și nu a spus că trebuie să apărăm interesele noastre. În acest moment este o situație grea, și cel mai mult pierde neamul românesc”, a spus Bărbuţă

Statul sârb, recunoaşte vlahii şi românii ca două minorități diferite. În cadrul recensământului din 2011, peste 30.000 de locuitori din valea Timocului s-au declarat vlahi, și numai 2.500 români. Preşedintele IRS speră ca până la alegerile din octombrie, organizaţiile româneşti din Valea Timocului să reuşească să-i convingă pe vlahi să se declare români.

”Primul pas este să ne unim şi să câştigăm alegerile. Al doilea pas este să avem cetăţenie dublă şi asta cerem de la România”, a mai adăugat Bărbuţă, care speră că, prin acordarea dublei cetăţenii , toţi vlahii se vor declara români.

 

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE