Ultima oră

Asfaltări în etape, pe drumul bombardat din Tapia spre Armădia

Primăria Lugoj a demarat lucrările de as­fal­ta­re a drumului din Tapia către Armădia. In­ves­tiţia se va derula în mai multe etape.

Oamenii s-au minunat când au aflat că Primăria Lugoj a dat startul lucrărilor de modernizare a căii de rulare, care a arătat ca după un bombardament şi pe care era greu să conduci şi tractorul.

Dar, minunea este numai pe jumătate, pentru că va fi asfaltat doar un ki­lo­metru de drum, din cei 5,6 kilometri, câţi sunt trecuţi în proiect.

Mai exact, mo­der­ni­zarea va avea loc în trei etape, iar acum doar pe o porţiune cuprinsă între in­trarea în sat şi podul de lân­gă monument, lungimea fiind de 968 de metri.

Tot a­cum, vor mai fi asfaltaţi alţi 71 de metri pe o bucată ce lea­gă drumul în lucru de cel judeţean, care duce către Măguri. După ce s-a introdus un strat de balast şi piatră con­casată de 40 de cen­ti­metri va fi turnat covorul as­faltic, dacă vremea va per­mite.
”Li­ci­taţia a câștigat-o firma Compact, care a executat o primă fază  a lucră­ri­le. Noi am dori ca primul tronson să fie de la intersecția drumului ju­de­țean cu satul Tapia și până la monument. În etapa a doua, vom ajunge până în ca­pătul Armădiei. A treia ­e­tapă sunt străzile laterale din Tapia, podețele și șan­țu­rile”, ne-a declarat primarul Francisc Boldea.

Investiţia se ridică la aproximativ 2,6 milioane de lei.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE