Ultima oră

Are balta peşte! Vezi care sunt cele mai mari capturi cu care se laudă pescarii din zona Lugojului

SSA41583Pescarii din întreaga lume s-au aflat ieri, 27 iunie, în sărbătoare de Ziua Mondială a Pescuitului. Dacă în întreaga ţară se organizează concursuri de pescuit cu acest prilej, Lugojul a spus ”pas” de această dată, însă pescarii au luat drumul Timişului şi al bălţilor din zonă pentru a captura trofeul vieţii.

Mondial

Pescarii din întreaga lume s-au aflat ieri, 27 iunie, în sărbătoare de Ziua Mondială a Pescuitului. Dacă în întreaga ţară se organizează concursuri de pescuit cu acest prilej, Lugojul a spus ”pas” de această dată, însă pescarii au luat drumul Timişului şi al bălţilor din zonă pentru a captura trofeul vieţii.

daniel comanUn crap i-a adus cârligul de aur

Mulţi mai speră la acest lucru, însă sunt destui care au aceste certitudini. Lugojeanul Daniel Coman, de la Asociaţia Pescarilor ”Banatul” a luat chiar trofeul ”Cârligul de aur” pentru un crap cteno prins în complexul ”Pescăruşul”. ”Peştele a fost prins în balta şase la data de 8 iulie 2006 şi cântărea 25 de kilograme. Pe acele bălţi s-au mai prins peşti mari, de 22 de kilograme, 17 sau 15 kilograme”, declara Coman.

mirel gutu - partea stangaSomn de 50 de kilograme

Sunt foarte mulţi lugojeni care pescuie şi pe alte ape decât cele din zona Lugojului, preferatele fiind lacul Surduc sau Mureşul. Pe râul care traversează judeţul Arad, de mai multe ori aceştia au dat lovitura, reuşind să captureze adevăraţi monştri ai apelor. Ultima reuşită notorie datează din vara anului trecut, când buchineanţul Mirel Guţu ajutat de doi prieteni a scos din apă un somn de peste 50 de kilograme şi aproape doi metri lungime.

”L-am prins noaptea cu varga. Ne-am chinuit cu el peste o oră, dar l-am dobândit. E foarte greu să prinzi astfel de peşti, dar deja avem experienţă. În urmă cu vreo patru ani, am mai prins unul de peste 40 de kilograme”, spune Mirel Guţu.

Pasionaţii de pescuit din zonă sunt de părere că cele mai mari exemplare trăiesc în Surduc. Acest lucru este confirmat şi de scafandrii care au coborât în adâncurile lacului, în ultimii ani. Până acum însă niciunul din monştrii Surducului nu s-a lăsat prins.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE