Ultima oră

Arcaşii lugojeni au ocupat primele locuri la două divizii ale concursului de tir cu arcul cu ţinte 3D

La finele săptămânii trecute, Lugoj Team a organizat în pădure la Buziaş, un concurs de tir cu arcul cu ţinte 3D, la care au participat în jur de 72 de sportivi, 62 la probele de masculin şi 10 la cele de feminin. Arcaşii au venit din Timişoara, Hunedoara, Arad, Oradea, Berzovia, Sibiu, Reşiţa, Bocşa şi Lugoj.

Concursul a fost unul de tip Open, care s-a desfăşurat la patru divizii la masculin şi feminin: Modern – Arc modern fără sistem de ochire,  Arc modern cu sistem de ochire, Tradiţional – Arc de lemn fără fereastră şi Arc de lemn cu fereastră.

Lugojul a fost reprezentat de 9 arcaşi care s-au clasat pe următoarele poziţii:  Răzvan Pătru, locul II cu 368 de puncte şi Lazăr Cristescu, locul III cu 260 de puncte, la divizia Arc modern fără sistem de ochire; Cosmin Gruiescu, locul I cu 634 de puncte, Cristian Kelemen, locul II cu 541 de puncte, Petrică Nevrincean, locul III cu 523 de puncte, Adrian Samu, cu 474 de puncte, a ocupat locul IV, Cristian Ică, pe locul V cu 438 de puncte, fiind urmat de pe locul VI de Alexandru Vincze cu 383 de puncte, pe locul VII, cu 371 de puncte, Gheri Gaidoş, la divizia Arc modern cu sistem de ochire.  Nistor Marius a concurat la divizia Arc de lemn cu fereastră şi s-a clasat pe locul VII cu 217 puncte.

„Concursul de duminică a fost o pregătire foarte bună pentru concursul din 10 august care este prevăzut în programul Federaţiei ca şi etapă 3D cu participare internaţională. A fost prima competiţie outdoor 3D pe care am organizat-o la Lugoj, am avut 72 de participanţi şi a fost extraordinar de reuşită. Băieţii de la Lugoj s-au comportat foarte bine, am prins podiumul la două divizii şi suntem foarte încântaţi de această primă etapă”a declarat Cosmin Gruiescu, organizator.

La finalul competiţiei, concurenţii au fost serviţi cu un gulaş preparat la ceaun.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

CLOSE
CLOSE