Ultima oră

Aproape 70 de elevi din şcolile lugojene au primit burse municipale în valoare de peste 31 de mii de lei

premii eleviLuni, 17 iunie, au fost acordate burse municipale la 69 de elevi din unităţile de învăţământ lugojene. Acţiunea s-a desfăşurat în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Lugoj, începând cu ora 13.00.

Mondial

premii elevi
Luni, 17 iunie, au fost acordate burse municipale la 69 de elevi din unităţile de învăţământ lugojene. Acţiunea s-a desfăşurat în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Lugoj, începând cu ora 13.00.

Bursele municipale se împart în două categorii: burse municipale civic-culturale şi burse municipale sportive, fiecare dintre acestea având câte trei subcategorii: de excelenţă – în cuantum de 100 lei lunar, de performanţă – 75 lei lunar şi de merit – 50 lei lunar.

„Sunt doar două oraşe în ţară care au introdus noţiunea de burse municipale, noi şi municipiul Bacău. Astăzi am acordat burse municipale în valoare de 31.950 lei pentru cei 69 de copii care se încadrează în regulamentul pe care noi l-am propus şi aprobat în Consiliul Local. Prin aceste burse dorim să stimulăm în primul rând activitatea fizică şi să îmbunătăţim activitatea educativă extraşcolară din şcoli”, ne-a spus primarul municipiului Lugoj, Francisc Boldea.

Din cele 69 de burse acordate, 43 au fost burse civic-culturale (din care 14 burse de excelenţă, 14 burse de performanţă, 15 burse de merit) şi 26 de burse sportive (din care 11 burse de excelenţă, 11 burse de performanţă şi 4 burse de merit). Suma totală alocată acestora pentru semestrul I al anului şcolar 2012-2013 este de 31.950 lei, din care 19.200 lei pentru bursele municipale civic-culturale şi 12.750 lei pentru bursele municipale sportive.

{gallery}premii_elevi_17062013{/gallery}

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE