Ultima oră

Apa trece, prostia rămâne

MondialNu mai este mult până când Lugojul, în ritmul și direcția în care merge, va fi un oraș din lumea a III-a.

Cu străzi sparte, multă mizerie, câini și fără condiții civilizate de trai. Asta pentru că administratorii urbei țin morțiș să ajungem acolo, fără ca ei să facă nimic în a opri subdezvoltarea munici­piu­lui și, mai ales, fără ca ei să se simtă vinovați de acest lucru.

Nu a trecut nici un an de la episodul decembrie 2018, când un municipiu de talia Lugojului a rămas pentru a­proa­pe trei zile sinistrat, fără electricitate, căldură și apă curentă, cu drumurile înzăpezite, că din nou ne lovește incapacitatea celor care ne conduc.

De câteva zile, alimentarea cu apă a orașului se face la nivel de avarie, iar tot ceea ce ni se oferă sunt scuze și solicitări de a fi înțelegători cu situația. Care nu are vinovați, doar succesiuni de evenimente pline de ghinion, care au dus la acest lucru.

A secat albia Timișului, un Dorel a spart o țeavă de la ve­chea rețea de apă, forajele uzinelor sunt colmatate, etc. Povești pe malul apei! Vinovați sunt, iar ei stau atât în fruntea Primăriei din Lugoj, cât și a operatorului de apă canal, Meri­dian 22. Aceștia nu au făcut nimic în ultimii zeci de ani pentru a îmbunătății parametrii de livrare a apei, nu au investit în Uzinele de Apă, nu au curățat forajele, totul pe principiul că apa curge. Uite că nu mai curge, iar acest lucru este resimțit din plin de lugojeni, ce în fiecare seară cară apă de la fântânile răposatului Martinescu, pentru a avea și de băut, și de spălat și de aruncat în toaletă.

Cum poți tu, ca primar, să nu te simți vinovat și să ceri scuze pentru disconfortul creat, în condițiile în care nu ai fost în stare în 12 ani să finalizezi o lucrare ce avea ca termen doi ani de la începerea rețelei de apă?

Noua rețea de apă este funcțională doar pe hârtie și din cauza modului în care s-a lucrat la ea, ne confruntăm și cu pă­ța­nii de toată jena, în care lucrătorii de la noua rețea de apă distrug vechea re­țea.

Una dintre cele mai importante investiții pentru oraș este o tinichea a administrației Boldea, dar ce mai contează încă una? Iar la Meridian, deciziile parcă sunt luate sub apă, fără aer care să îți oxigeneze creierul.

Că altfel, nu ai opri apa, pentru a stoca provizii, de la ora 20,30, când toată lumea se pregătește de dușul zilnic, copii trebuie spălați și așa mai departe.

Asta după ce minți în comunicate oficiale, că o să oprești apa după ora 24,00, să mai dai o speranță celor ne­spălați. Până la urmă, singura noastră șansă este să vină valul… alegerilor și să îi măture din funcții pe cei care deja nu mai au com­petența necesară de a ne conduce.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE