Ultima oră

Angajaţii Primăriei Lugoj, la miting în faţa Guvernului

Protest functionari publici

Mai mulţi angajaţi din cadrul Primăriei şi Direcţiei de Asistenţă Social Comunitară Lugoj, afiliaţi la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, vor participa în 27 mai la un miting de protest în faţa Guvernului României.

Acţiunea se înscrie în planul de răspuns al funcţionarilor publici, după ce revendicările de la greva din 30 aprilie, au rămas fără nici un ecou.

“Nu am fost nici măcar invitaţi la discuţii. Nu s-a întâmplat absolut nimic în urma acţiunii noastre. Vom merge la Bucureşti să ne cerem drepturile. Din Timiş vor fi prezente 47 de persoane, printre acestea fiind şi 12 de la Lugoj”, a declarat Tiberiu Negrei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, filiala Timiş.

Acesta a mai precizat că mitingul de la Bucureşti este programat să dureze două ore. Dacă nici de această dată nu vor fi luaţi în seamă de autorităţile centrale, sindicaliştii ameninţă că vor pregăti în toamnă o acţiune mult mai amplă.

“În cazul în care cererile noastre nu vor fi nici acum luate în discuţie, atunci vom strânge semnături de la membrii noştri şi cel mai probabil în perioada septembrie-octombrie, vom organiza o grevă generală, cum a mai fost şi în 2004”, a explicat Tiberiu Negrei.

Acesta a mai precizat că se preconizează ca respectiva acţiune să fie organizată pe durată nedeterminată.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Angajaţii Primăriei Lugoj, la miting în faţa Guvernului

  1. ma mir cum de ia lasat domnul primar sa mearga:)

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE