În urma unor fotografii postate de lugojeni pe o rețea de socializare, ziarul Redeşteptarea a arătat într-un articol publicat săptămâna trecută, condiţiile mizere din cadrul Secţiei de Ginecologie a Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj.
Am cerut atunci și opinia Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, care a avut nevoie de trei zile să ne comunice un răspuns. Astăzi, reprezentanții DSP ne-au anunțat că vor veni la Lugoj pentru a verifica cele sesizate.
„O echipă de control alcătuită din inspectori ce fac parte din Serviciul de control în sănătate publică – Compartimentul control unităţi şi servicii de sănătate vor merge în control la Spitalul Municipal Lugoj. Aceştia verifică aspectele sesizate cu privire la Secţia de Ginecologie şi vor întocmi un raport de control”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, Dana Şpac.
marca boldea francisc –un oras european in mintea primarului ––-rusine domnule priimar,ai bagat un milion de euro in cinematograf fara rost ca sa stea degeaba si spitalul e varza,nu poti sa mergi ca iei alte boli
Rusine ,oare sotia domnului primar ar sta internata ?
Să nu uităm că sectia de Urgentă a fost refăcută din bani europeni. Altfel, avea aceeasi soartă…Dar avem un cinematograf de 1 milion de euro.
boldea credea ca duce bolnavi la cinematograf ,ca oricum nu are ce face cu el––-marile realizari comuniste ale lui boldea francisc asa arata cum vedeti poza
Pana vine DSP-ul…o sa sclipeasca totul de curatenie.Mai ales daca se stie ca vor veni…N-o sa gaseasca nimic in neregula!
Rusineee,am nascut fetita acum 9 ani in aceleasi conditii mizere,nu fiindca nu aveam bani sa nasc in alt oras, ci fiinca m-am incapatanat sa nasc copilul aproape de casa,de atunci nimic nu s-a schimbat si nici nu se va schimba,banii se duc in buzunarele celor de la conducere,pacat ca de acest spital depinde multa lume din oras si din-afara si cand intri in el s-ar putea sa iesi mai bolnav decat ai intrat,sa nu mai vorbim de personalul care te lasa sa lesini pe holuri fara sa iti faca o injectie sau sa iti dea un medicament daca nu umbli la buzunarele halatelor,din nou rusineee!!!
Ne trebuie spital ca in tarile straine pe unde a tot umblat mai marele edil al orasului acesta minunat??? Din punctul unora de vedere – NU -. Ne trebuie cinematograf nefunctional, fantana pe Timis, ulite asfaltate in bataie de joc sau aceleasi trotuare dalate de cate ori ramane cineva cu buzunarul gol si multe alte investitii „cu rost” pentru noi lugojenii. Spitalul sa astepte, ca nu este o prioritate pentru buzunarele fara fund ale primarului si lichelelor lui.