Ultima oră

Amenzi de până la 50 de mii de lei pentru construcţiile neavizate împotriva incendiilor

Senatorii au decis că majoreze de cinci ori amenda pentru continuarea executării lucrărilor de construcţii după anularea avizului sau a autorizaţiei de securitate la incendiu. Iniţiativa legislativă prevede o amendă de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru nerespectarea cerinţelor care au stat la baza eliberării avizului sau a autorizaţiei de securitate la incendiu, dar şi pentru continuarea executării lucrărilor de construcţii sau funcţionarea construcţiilor respective.

Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, modificată prin aceasta propunere legislativă stipulează în prezent că amenda pentru aceste fapte este cuprinsă între 5.000 de lei şi 10.000 de lei. Propunerea legislativă prevede o amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru “începerea lucrărilor de execuţie la construcţii şi instalaţii tehnologice noi, dezvoltarea, modernizarea ori schimbarea destinaţiei celor existente, precum şi punerea în funcţiune a acestora fără obţinerea avizului sau a autorizaţiei de securitate la incendiu, după caz”.

Aceeaşi amendă se aplică şi în cazul în care avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu nu sunt solicitate şi obţinute de către persoanele fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente sau, după caz, de către beneficiarul investiţiei. Faţă de prevederile legale în vigoare, în aceste două cazuri se propune majorarea amenzilor contravenţionale de patru ori.

Iniţiatorul propunerii susţin că aceste modificări legislative vizează responsabilizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi cu impact pentru populaţie şi mediu, precum şi monitorizarea strictă a acestora.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE