Ultima oră

Amenajarea băii – 7 cele mai întâlnite greșeli

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/bathroom-wood-furniture-shower-2132342/

MondialCând ai decis că este timpul să faci renovări în locuința ta, sigur ai luat în considerare că urmează să investești o sumă semnificativă de bani. Însă, indiferent de costuri, această investiție este binevenită, pentru că o faci pentru a te simți mult mai confortabil în casa ta.

Cu siguranță nu ți-ar plăcea ca această investiție să fie în van. Tocmai de aceea, este important să te informezi cu privire la cele mai frecvente greșeli de renovare pe care unii proprietari le fac, pentru a le evita. Acest lucru este valabil în special atunci când vine vorba de amenajarea băilor.

Baia este o zonă a casei care se folosește frecvent și este foarte importantă atunci când vine vorba de rutina zilnică de îngrijire. Ar fi destul de neplăcut să investești timp și bani pentru amenajarea acestui spațiu, ca mai apoi să constați că lucrurile nu sunt făcute întocmai bine.

De multe ori, o proastă informare privind renovarea băii poate duce la costuri neașteptate, dar și la rezultate dezamăgitoare. Pentru a te asigura că totul este așa cum ți-ai plănuit și nici nu depășești bugetul pe care îl ai, iată mai jos șapte greșeli de amenajare, pe care este bine să le eviți.

Mutarea instalațiilor sanitare

Unul dintre cele mai costisitoare aspecte, atunci când vine vorba de amenajarea băii, are legătură cu achiziționarea unor instalații sanitare noi. Când alegi să muți vasul de toaletă, chiuveta sau cada crești imediat costul total de renovare. În consecință, mai bine analizezi situația și mai apoi decizi dacă această etapă este o adevărată necesitate, ori este doar un moft.

În loc să te complici cu mutarea instalațiilor sanitare, mai bine investești în achiziționarea unor plăci de faianță și gresie de calitate. Pe piață există nenumărate modele de gresie și faianță pentru bucătării și băi de lux, așa că ai de unde alege.

Neglijarea ventilației

Ventilarea corectă într-o baie este importantă pentru prevenirea acumulării de umiditate, care duce la creșterea mucegaiului. O baie care nu este ventilată corect poate fi o problemă atât pentru sănătatea locatarilor, cât și pentru finisaje (faianța poate fi afectată de mucegai).

Așadar, pentru a evita acest lucru, recomandat este ca în baie să existe cel puțin o fereastră. Dacă, însă, baia ta nu beneficiază de ventilație naturală, poți să instalezi un ventilator suplimentar pe ghena de ventilație.

Lipsa unui plan clar

Pentru a te asigura că ideile tale privind renovarea băii vor fi puse în practică, este bine să elaborezi un plan detaliat încă de la început. Dacă faci o renovare majoră, care necesită mutarea instalației sanitare, ori spargerea unui perete, recomandat este să apelezi la un designer de interior.

De asemenea, încearcă să ții cont de poziția ușilor, de cea a ferestrelor, ori de locul în care este amplasată instalația electrică. Dacă nu ai un plan bine pus la punct, există posibilitatea să constați că lucrurile nu au ieșit așa cum ți le-ai imaginat tu.

Nu pui accent pe funcționalitatea băii

Cu toții ne dorim o baie frumoasă. Însă, pe lângă aspectul estetic, baia trebuie să fie – în primul rând – funcțională.

De exemplu, ți-ar plăcea ca baia ta să arate minunat, dar să nu fie un spațiu comod? Mai exact, toate elementele să fie poziționate greșit? Cu siguranță, acest lucru ți-ar displace.

Pentru a evita o astfel de situație, chiar dacă spațiul din baie este mic, asigură-te că ai suficient spațiu pentru a accesa dușul. Ideal este să achiziționezi o cabină de duș de dimensiuni mai reduse, pentru ca accesul să fie facil.

De asemenea, dacă baia ta are și bideu, ai grijă ca acesta să nu fie montat mult prea aproape de vasul de toaletă. O distanță ideală între cele două elemente este de 50 cm.

Iluminarea proastă

Lumina din interiorul băii trebuie să fie puternică, dat fiind faptul că multe dintre activitățile pe care le întreprindem în baie necesită o bună iluminare. În plus, există băi care nu dispun de nicio sursă de lumină naturală, astfel că un sistem de iluminare puternic este mai mult decât necesar.

Pentru a evita să ai umbre pe față, evită să montezi becul deasupra oglinzii. Apelează la plafoniere montate în mijlocul încăperii, ori spoturi amplasate în colțurile camerei. De asemenea, lumina din baie trebuie să fie albă, ca să nu distorsioneze culorile.

Folosirea unor materiale nepotrivite

Când achiziționezi materialele de construcție pentru baie, cel mai important lucru pe care trebuie să-l ai în vedere este ca acestea să fie durabile și rezistente la apă. Chiar dacă poate preferi tapetul, ori lemnul pentru podea, acestea nu sunt cele mai bune alegeri pentru baie. Imaginează-ți cum ar fi să descoperi într-o dimineață că podeaua ți s-a umflat din cauza apei, ori că tapetul s-a desprins din cauza umidității.

Așadar, pentru evitarea unor astfel de probleme, investește în materiale rezistente la apă, în special pentru finisaje din aluminiu și inox.

Spațiu insuficient de depozitare

La fel ca orice altă cameră din casă, spațiul de depozitare este esențial. Așadar, în baie, ai nevoie de un dulap pentru produse cosmetice, medicamente, produse de curățare, uscătoare de păr, prosoape, iar lista continuă. Chiar dacă pare imposibil pentru mulți, există un loc potrivit pentru toate aceste lucruri. De exemplu, pentru șampoane și geluri de duș instalează un suport suspendat în duș. În plus, buzunarele de depozitare sunt și ele o alegere inspirată pentru depozitarea prosoapelor. Ori, de ce nu, poți apela la un cârlig pentru prosoape. 

Însă, înainte de toate, ia în considerare numărul persoanelor care vor utiliza baia respectivă, în mod regulat. Mai exact, o femeie care locuiește singură are nevoie de un anumit spațiu de depozitare – și de cu totul altul are nevoie o familie cu doi copii. Astfel că, este bine să te gândești la soluțiile de depozitare din timp.

Dat faptul că renovarea unei băi este o investiție considerabilă, este bine să te asiguri încă de la începerea proiectului că faci totul așa cum trebuie. Tocmai de aceea, este bine să îți faci un plan bine pus la punct. De asemenea, dacă te informezi corect, încă din start, eviți să ai parte de situațiile prezentate mai sus. Cu cât planifici totul până la cel mai mic detaliu, cu atât mai mult vei fi mulțumit de rezultate.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE