Ultima oră

Am capturat o unitate germană, fără să tragem niciun foc!

Marin Turculeanu

Despre veteranul de război Marin Turculeanu știam că este un pasionat vânător, că se ține bine la cei 92 de ani ai săi și că, din când în când, nu ezită să iasă la cosit iarba sau să trebăluiască prin gospodărie.

L-am găsit destul de greu, pentru că își împarte timpul între reședințele sale din Lugoj și Coștei. Deși am venit cam… neanunțați la casa din Coștei, bărbatul înalt, cu ochi albaștri și părul alb-alb, ne-a primit cu brațele deschise.

Povestea lui con­fir­mă ceea ce am început să înțeleg încă de la în­ce­pu­tul serialului dedicat veteranilor nonagenari ai Lugojului – că nu există povești „șablon” despre război, că experiențele au fost dintre cele mai diverse, iar situațiile reale depășesc cu mult imaginația sau așteptările noastre.

Povestea domnului Ma­rin Turculeanu se poate re­zu­ma la o situație u­lui­toare: opt zile de război, nici un foc tras, dar re­zul­ta­tul a fost… o unitate ger­ma­nă capturată! Incredibila po­veste ne-o spune vete­ra­nul născut la 24 noiembrie 1923, în comuna Bârca din județul Dolj.

Pedepese „inutile și deplasate”

„În 1944, am fost recrutat la Regimentul 31 de In­fan­terie din Calafat. Acolo a ve­nit un „ordin” prin care doritorii erau invitați să meargă la Școala Militară de Infanterie de la Făgăraș. Asta era prin mai ’44, aveam 20 de ani și am zis că era bine să fac școala, ale cărei cursuri durau doi ani. La Făgăraș, am făcut Școala Militară la cazarma, care purta numele lui Constantin Prezan, mareșal al Armatei Române și erou al Primului Război Mondial. Aici am întâlnit mulți ofițeri cu principii, oameni corecți, dar și unii care se remarcau prin pedepse inutile și contraproductive. Îmi amintesc că pe un coleg de-al meu au găsit păduchi. Ne-au luat pe toți la instrucție numai în salturi și culcat până la cota 1400, fuga marș peste vi­roa­ge, noroc că eu eram foarte activ și sprinten și ajungeam printre primii. Pe primii, ofițerii îi rețineau, iar pe ultimii îi puneau să repete, până cădeau lați de oboseală. Înțeleg că era război, dar astfel de pedepse mi se păreau deplasate, total nepotrivite”, își amintește Turculeanu.

Noaptea dormeam mai mult pe malul Oltului…

Deși nu au ajuns pe front, elevii Școlii Militare s-au trezit că a venit frontul la ei.

„Cât am fost la Făgăraș, în 1944, ne-au bombardat pe rând mai întâi rușii, a­poi nemții. Școala Militară era considerată obiectiv al bombardamentelor, așa că eram tracasați tot timpul, e­ram în alertă permanentă. Noaptea dormeam mai mult pe malul Oltului, un­de ne scoteau, ca măsură de siguranță”, arată veteranul.

 După opt zile de asediu, ganizoana germană se predă românilor

La întoarcerea armelor con­tra Germaniei Naziste, fie­care dintre cele cinci com­panii ale Școlii Mil­i­ta­re a primit sarcini precise. Compania I, din care făcea parte și elevul Marin Turculeanu, a fost desemnată să sape tranșee de apărare și atac în jurul unității germ­ne din Făgăraș. Asediul a durat opt zile, în care românii și nemții au stat cu degetul pe trăgaci, dar nu s-a tras niciun foc de armă. „Au fost negocieri cu o delegație de ofițeri de-ai noștri și până la urmă, nem­ții au cedat. S-au pre­dat, iar eu și compania mea am luat parte la dezarmarea lor. Dar aici con­du­ce­rea noastră a făcut o mare greșeală: nemții au fost îmbarcați în camioane ca să plece în Germania. Vezi să nu! Nemții eliberați au ajuns la unguri și s-au înrolat alături de ei și au continuat să lupte contra noas­tră. Comandantul Șco­lii, colonelul Predescu, a fost criticat dur mai târziu pentru această decizie. A fost o mare greșeală ca, la negocieri, ai noștri să-i lase pe nemți să plece! Îmi a­min­tesc și acum camioanele alea”, spune Marin Turculeanu, care schimbă rapid registrul discuției și se înseninează: „Și uite așa, fără să tragem un foc, am capturat o întreagă unitate germană”!

Vremurile se schimbă – ofițerii regali, din vechea gardă, înlăturați

După plecarea nemților, elevii de la Făgăraș s-au în­tors la cursurile Școlii Mi­li­tare. Printre ei, și Marin Turculeanu, care a absolvit în 1946. Schimbările de di­recție se simțeau deja: „După încheierea răz­bo­iu­lui, au apărut politrucii în școală. S-a introdus Istoria Partidului Comunist – Bol­șe­vic ca materie de studiu, ne învățau despre fratele mai mare care ne-a vrut în­totdeauna „binele”, cu ghilimelele de rigoare. După ce am absolvit, o parte din­tre ofițerii profesori au fost înlăturați”.

La terminarea cur­surilor, toți absolvenții au fost „vărsați” la Ministerul de Interne, la Inspectoratul de Jandarmi Timișoara, Legiunea de Jandarmi A­rad.

Instructor al femeilor – milițian

Cât a stat la Arad, olteanul Turculeanu s-a trezit într-o situație inedită. Având la activ armata la infanterie, a fost numit timp de trei luni să facă instrucție cu un pluton de miliție format din femei, toate de naționalitate maghiară, care se achitau foarte conștiincios de îndatoririle militare! De acolo, Turculeanu ajunge la postul de jandarmi – vânători din Zerind, la granița cu Ungaria.

După câteva luni, face cursul de ofițeri de Poliție la Timișoara. În 1949, Poliția devine Miliție…

M-a ferit Dumnezeu și am conștiința împăcată

Practic, așa au fost vre­mu­rile: a început școala de poliție și s-a trezit, încă de la înființare, în rândurile Miliției. Profitând și de un curs pedagogic de șase luni, Turculeanu ajunge la Școala de Miliție din Lu­goj, în fosta clădire a Școlii de Fete, unde predă între anii 1953-1956. Școala s-a des­ființat în 1956, culmea, în anul „contrarevoluției” din Ungaria, cum o numeau comuniștii, iar Turculeanu trece la Raionul de Miliție Lugoj.

„Am avut un conflict cu primul secretar de la Lugoj și la intervenția generalului Tăurescu, am fost mutat la Caraș.Știu că lumea nu a iubit miliția, dar dacă s-ar fi aplicat principiile mele, ar fi fost mult mai respectată. Am cercetat crime, tâlhării, cele mai grave infracțiuni, dar la nici unul nu i-am dat o palmă. Am mers fără abuzuri, numai pe probe. Am fost mai sever cu subordonații mei, decât cu cei a­cu­zați”, afirmă Turculeanu.

Întrebat despre activitățile partizanilor anticomuniști din Banatul Montan, veteranul spune doar atât: „M-a ferit Dumnezeu de orice! M-ar fi făcut să am conștiința încărcată!”

„20 de ani am stat în cizme!”

Toată viața, Marin Turculeanu a stat în uniformă, dar și în cizmele specifice M.I. Aceste cizme l-au îndepărtat până la urmă de marea lui pasiune, vânătoarea.

„Din 1958 am permis de vânătoare. L-am obținut la Caransebeș. Mi-a plăcut tare mult vânătoarea, dar acum am probleme cu picioarele. 20 de ani am purtat nu­mai cizme, astea m-au nenorocit, mi-au făcut numai varice și acum sunt într-o situație critică”, adaugă veteranul care a capturat o unitate ianmică fără a trage un singur foc.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE