Ultima oră

Alexandru Mesian, episcopul Lugojului

PSS-Al-MesianLa 5 mai 1996, PreaSfinţia Sa Alexandru Mesian era întronizat la catedrala ”Coborârea Sfântului Spirit” ca al zecelea episcop greco-catolic de Lugoj, la cârma unei dieceze ce se întinde pe teritoriul judeţelor Timiş, Caraş-Severin, Arad, Hunedoara şi, parţial, Alba.

PSS-Al-MesianLa 5 mai 1996, PreaSfinţia Sa Alexandru Mesian era întronizat la catedrala ”Coborârea Sfântului Spirit” ca al zecelea episcop greco-catolic de Lugoj, la cârma unei dieceze ce se întinde pe teritoriul judeţelor Timiş, Caraş-Severin, Arad, Hunedoara şi, parţial, Alba. Deşi nu este lugojean prin naştere, numele episcopului unit a devenit, practic, sinonim cu numele Lugojului, dar şi cu noţiunile de toleranţă şi ecumenism, care definesc climatul confesional şi etnic al locului. Lugojenii cunosc ce a urmat în cei peste 15 ani de episcopat, însă puţini cunosc cum a devenit Alexandru Mesian preot într-o Românie în care clericii Bisericii Unite umpleau închisorile patriei, iar foştii credincioşi erau mereu sub supravegherea ”organelor de partid şi de stat”.

101 rude în viaţă din aceeaşi familie!

PSS Alexandru Mesian s-a născut la 22 ianuarie 1937 în comuna maramureşană Ferneziu, devenită acum cartier al oraşului Baia Mare. Întrebat în ce măsură a moştenit vocaţia de cleric din familie, PreaSfinţitul Mesian e de părere că „de regulă, vocaţiile se nasc în familie, însă părinţii mei, Ana şi Alexandru, nu erau habotnici, mai ales că mama era ocupată cu cei opt copii – patru fraţi şi patru surori – iar tatăl muncea din greu la Uzina de plumb „1 Mai” din Ferneziu. În schimb, ţineam să ne spunem rugăciunile de dimineaţa şi seara, iar duminica mergeam cu toţii la Liturghie”.

Era o familie numeroasă, care atrăgea atenţia. „Am refăcut arborele genealogic al familiei începând cu 1900, anul de naştere al tatălui şi am constatat că în prezent suntem 101 rude în viaţă – fără verişori sau alţii, strict noi, pe linie directă – care ne întâlnim anual la Baia Mare. Din aceşti o sută, avem în familie patru preoţi, plus eu şi Simion (n.r. – Simion Mesaroş, rector al Institutului Teolgic din Baia Mare). Deci 6% din familie suntem preoţi!” – spune PSS Mesian.

Filaţi de Securitate

Anul 1948 a dus, din ordinul lui Stalin, la desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice, la prigoana preoţilor şi întemniţarea episcopilor cultului. Credicioşii uniţi au trecut la romano-catolici „nu în sensul formal, dar mergeam acolo ca să ascultăm liturghia, să ne spovedim şi pentru a ne întâli cu cei care erau în rezistenţă şi ştiau unde sunt întemniţaţi clericii noştri. Ideea că nu suntem lăsaţi, chiar aşa, neobservaţi, a crescut pe măsură ce creşteam şi noi. Din anii ’50, când mergeam la şcoala profesională, erau indivizi care citeau ziarul la colţ de stradă şi filau pe unul şi pe altul. Dar, mulţumită lui Dumnezeu, eu am scăpat”.

Chiar şi în Armată, mâna lungă a Securităţii era prezentă. „Am făcut armata la grăniceri aici în Banat, la Tr. Severin, La Moldova Nouă şi Coronini, dar superiorilor li s-a părut că sunt suspect şi aş putea fi tentat să trec frontiera. Aşa că m-au mutat prin ’57 – ’58 la mare… şi marea, cine s-o treacă? Aşa că am făcut serviciul la Gura Portiţei, unde nu era nici şosea, nici cale ferată” îşi aminteşte PSS Mesian.

O săptămână în subsolul de la Cluj

Rervenit acasă din militărie în 1960, tânărul, pe numele său adevărat Alexandru Mesaroş, îşi ia slujbă la Întreprinderea de Utilaj Minier Baia Mare şi începe în ascuns studiul teologic greco-catolic, conştient de riscuri: câţiva prieteni mai mari ca vârstă, cu aceleaşi preocupări, fuseseră arestaţi pentru asta. În 1964, după ce s-a dat aminsitia generală din închisori a deţinuţilor de conştiinţă, a fost examinat de părintele Silviu Prunduş de la Cluj, care făcuse ani grei de temniţă. „Deja din decembrie ’64 ştiam că la 8 mai ’65 va avea loc hirotonisirea. Toată ceremonia a fost foarte bine regizată de către prietenul meu Pantilimon Aştelean (Pintea) din Cluj. El locuia în subsolul unui imobil din oraş – proprietate a Bisericii Romano-Catolice şi s-a gîndit că acolo ar fi bine protejată această ceremonie. Am aşteptat să se termine parăzile de 1 Mai şi de Ziua Tineretului (2 Mai) şi venit la el cu patru zile înainte, fără a ieşi din casă, ca să nu fiu văzut de vecini sau de… alţii, cum s-ar spune. Îmi amintesc că era într-o sâmbătă când a venit episcopul Ioan Dragomir care era foarte curajos, după anii de închisoare şi spunea: nu vă fie frică de mine, că mi s-ar întâmpla ceva, eu sunt obişnuit cu astea!” rememorează PSS Mesian.

Hirotonirea sa ca preot a avut loc aşadar într-un subsol al unie locuinţe din Cluj, cu geamurile camflate şi în prezenţa doar a patru persoane: episcopul Dragomir de Baia Mare, părintele Prunduş, prietenul Pintea şi sora acestuia, Aurelia. „Lucrurile erau deja rezolvate, eram hirotonit, ne aşezasem la masă şi sora lui Pintea ne servea ceva de mâncare. Între timp, cineva a început să bată insistent în geam. A îngheţat inima în noi: cine putea fi? Gândeam cu uşurare că, orice ar fi, bine că ceremonia se terminase!” – spune PSS Mesian. Până la urmă, s-a dovedit că nu Miliţia bătea la geam, ci Lucian Mureşan, cel care avea să devină, peste ani, Arhiepiscop Major şi cap al Bisercii Unite.

Remarcat în „Pentru socialism”, exact în… momentul devoţiunii pentru biserică!

Ca un fapt amuzant, Lucian Mureşan adusese gazeta „Pentru socialism” ce apărea atunci la Baia Mare, spunând, în glumă: „Cum l-aţi hirotonit, că uite ce scrie ziarul despre el?” Într-adevăr, viitorului episcop Alexandru Mesian, tânăr tehnician pe atunci i-a apărut o fotografie luată în timp ce lucra la maşina de încercări mecanice în fabrică şi un text laudativ! În aceeaşi săptămână, cunoscuţii îl felicitau la biserică şi el a început să intre la bănuieli, că ar fi fost deconspiraţi. În realitate, era felicitat pentru acelaşi… articol din ziar!

Până la revoluţie, Alexandru Mesian ducea o viaţă dublă. Oficial, lucra la IMUM Baia Mare, la conducerea unul laborator de încercări metalice, metaliografie şi defectoscopie. În secret, era preot greco-catolic, oficiind siungur acasă slujbele în faşa unui altar improvizat, fără potir, fără odăjdii.

„În vitrina cu pahare, unde ştiam că nu umblă nimeni, aveam un anume pahar cu picior pe care l-am transformat în potirul cu care celebram Liturghia. În loc de patrafir, am binecuvântat o pangklică albă, lungă, pe care o puneam peste costum, căci ţineam să am decenţa Liturghiei. Cum lucram la laborator, am adus o sticlă frumoasă de ceas, care era patena unde puneam prescura. Făcusem rost de nişte batiste fine chinezeşti, care erau purificatoare. Împăturite pe masă, nu atrăgeau atenţia. Oricine ar fi venit, vedea o batistă şi un pahar, lucruri banale…”

La ora amintirilor, episcopul Mesian este încredinţat că toate întâmplările vieţii sale de până acum n-au fost… întâmplătoare, ci semne ale Providenţei!

 

 

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE