Ultima oră

Alertă cu bombă la Parlamentul României

Un bărbat a sunat la numărul de urgenţă 112 joi dimineaţă pentru a semnala o ameninţare cu bombă la Parlament, alertă care s-a dovedit falsă, astfel că, după identificare, autorul apelului a fost ridicat de la domiciliu şi dus la audieri, au declarat pentru MEDIAFAX surse din rândul autorităţilor.

SPP a confirmat, joi, pentru MEDIAFAX, că o echipă de pirotehnişti s-a deplasat la Palatul Parlamentului pentru a face verificări, în urma unui apel la numărul de urgenţă 112, prin care a fost semnalată o ameninţare cu bombă.

Echipa de pirotehnişti, însotiţă de câini, a verificat biroul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi al preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, dar s-a constatat că alarma a fost falsă.

”A fost o alarmă neconfirmată, un telefon dat la 112”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al SPP, Bogdan Onea.

Sursa: mediafax.ro

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE