Ultima oră

Al nimănui! Locul de joacă din Potcoava Unic, invadat de oameni ai străzii, buruieni și gunoaie

MondialGândit cândva ca un loc de relaxare și petrecere a timpului liber, micul parc din Potcoava Unic seamănă în prezent cu o junglă unde supremația este a celor mai gălăgioși dintre cei care îl frecventează.

Din păcate, nu este vorba despre glasuri de copii, ci despre ”trilurile” oamenilor străzii care își fac veacul pe băncile din jurul complexului de joacă. Amețiți de aburii alcoolului, aceștia tulbură liniștea locatarilor din blocurile alăturate.

Mai mult, oamenii se plâng că în aceste condiții nu își mai pot lăsa copiii să se joace în zonă.

”Vin cu fetița la tobogane. Mi-e frică să o las singură. Boschetarii sunt tot timpul beți și vorbesc urât. Să nu mai spun de miros și de sticlele pe care le lasă în urmă”, spune Mariana F., locatară a unui bloc din zonă.

Din păcate, problema persoanelor fără adăpost este mult mai spinoasă. Sta­tul nu asigură locații specializate unde acești oameni să poată fi instituționalizați și nici programe de reintegrare socială.

”Persoanele fără adăpost sunt urâte de toată lumea, iar Poliția Locală le mută dintr-o parte în alta, asta la nivel național, nu doar la Lugoj, ceea ce nu este normal. Statul ar trebui să găsească o soluție, așa cum există adăposturi pentru câini, să existe și pentru oameni. Aceasta este problema și de la asta pornesc toate. Bineînțeles că nouă, ca societate nu ne plac oameni aceștia, pentru că miros urât sau sunt beți, dar absolut nimeni nu face nimic pentru ei. Din punct de vedere legal, în atribuțiile Poliției Locale intră acțiunea de identificare a acestor persoane și de a comunica DASC-ului să preia aceste cazuri. Legislația prevede că Direcția de A­sistență Socială Comuni­ta­ră Lugoj nu poate acorda a­sistență decât pentru persoanele fără adăpost care își au domiciliul în municipiu, iar majoritatea sunt din alte zone ale țării. Noi încercăm să diminuăm cât putem efectele șederii lor pe stradă, în sensul că îi ur­mărim să nu facă fapte antisociale, iar dacă îi prindem că fac, asta e singura noastră soluție, de a-i in­sti­tuționaliza și a-i interna nevoluntar, dar pentru asta ei trebuie să fie agresivi. De regulă cei pe care îi avem în Lugoj nu creează probleme majore”, a declarat Florin Dumitru, șeful Po­liției Locale Lugoj.

Aceasta nu este singura problemă a cartierului.

Spa­țiul verde al parcului este adesea utilizat drept parcare. Pentru a stopa fenomenul, oamenii au încercat să în­gră­dească cu pietre parcul și să pună panouri cu ”Parcatul interzis”.

Cu toate a­cestea, nu toți conducătorii auto țin cont de strădania locatarilor din zonă și își lasă în continuare mașinile pe unde apucă, diminuând și mai mult spațiul destinat relaxării.

Oamenii se în­trea­bă, pe bună dreptate, unde ar trebui să își lase copiii să se joace sau unde ar putea găsi o bancă liberă și curată.

Până vor găsi răspuns, așteaptă venirea toamnei și implicit a… ploi­lor, care vor curăța pentru o perioadă parcul.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE