Ultima oră

Actriţa lugojeană Ileana Căprariu, într-un scurtmetraj participant la Festivalul de la Palm Springs, California

MondialFilmul ”Calea Dunării” este al 12-lea scurtmetraj regizat de Sabin Dorohoi şi redă povestea unui băieţel dintr-un sat dunărean. Părinţii săi sunt plecaţi la muncă la Viena şi el a rămas acasă cu bunicul. Născut într-o familie de pescari, copilul are o relaţie specială cu Dunărea şi încearcă să reia legătura cu mama sa pe calea apei.

Din distribuţie fac parte, alături de copiii Răzvan Schinteie şi Serena Stanciu, Constantin Dinulescu, actor al Teatrului Naţional din Bucureşti şi actriţa lugojeană Ileana Căprariu. Sabin Dorohoi i-a propus acesteia rolul învăţătoarei, după ce a vazut-o într-un spectacol jucat pe scena teatrului din Reşiţa.

„Eu am jucat într-un spectacol cu două personaje cu directorul artistic al Teatrului de Stat din Reşiţa. Am avut spectacol într-una dintre seri şi Sabin Dorohoi, fiind reşitean, a fost în sală la una din reprezentaţiile noastre. După spectacol a venit la cabine, ne-a felicitat şi mi-a propus să intru în proiectul acesta. Nu ştiam exact despre ce este vorba, nu am avut timp să discutăm, ne-am întâlnit apoi la Caransebeş, la un alt spectacol şi acolo mi-a explicat despre ce e vorba, care e subiectul şi bineînţeles că am fost atrasă imediat”, povesteşte Ileana Căprariu.

Filmările au durat trei zile şi s-au desfăşurat în studiouri noi de film, înfiinţate în partea de Vest a ţării, aproape de Timişoara. Echipa a mai filmat la Cazanele Dunării, în apropiere de Orşova, dar şi la Reşiţa, în Colegiul ”Traian Lalescu” (liceu unde şi-a făcut studiile şi regizorul Sabin Dorohoi).

„A fost o experienţă frumoasă şi nouă în acelaşi timp. Eu nu mai făcusem film, participasem la un proiect la Lugoj, dar bineînţeles noi nu avem resursele necesare pentru a face un film aşa cum trebuie făcut, şi am început lucrul la Reşiţa. Pentru secvenţa aceea din film am filmat cinci ore. Majoritatea am fost voluntari, şi copiii şi eu, singura prezenţă de actor profesionist din film a fost cea a domnului Dinulescu, dar din păcate filmul nu e ca teatrul, nu ne-am putut întâlni, fiecare şi-a filmat părticica lui atunci când a venit timpul”, mai spune actriţa lugojeană.

Filmul a fost prezentat în premieră naţională în urmă cu două zile în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii BiziDay, în care Moise Guran abordează drama copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate.

„Ideea principală e că filmul şi-a atins scopul, e un film care cred că a ajuns la inimile tuturor. Din păcate e o realitate. Poate am reuşit cu filmul acesta să tragem un semnal de alarmă pentru că ăsta a fost scopul nostru. Poate cineva schimbă ceva în ţara asta şi nu o să mai avem copii frumoşi cu ochi trişti”, mai spune Ileana Căprariu.

Atât prin proiectul actual, cât şi prin alte proiecte recente, regizorul şi producătorul Sabin Dorohoi doreşte să promoveze zona de Vest a ţării ca pe o propunere interesantă pentru realizatorii de film. Din cele 12 filme de scurtmetraj realizate, ultimele patru producţii i-au adus peste douăzeci de nominalizări şi premii internaţionale la festivaluri.

Singurul film din Europa de Sud-Est prezent la Palm Springs ShortFest din America de Nord

Filmul ”Calea Dunării” este singurul scurtmetraj din România care s-a calificat în acest an în competiţia oficială a celebrului Festival de la Palm Springs din California. Palm Springs ShortFest este cel mai mare festival de scurtmetraje din America de Nord, prezentând anual filme din peste 50 de ţări de pe toate continentele, fiind unul dintre puţinele festivaluri care oferă participanţilor o rampă directă către nominalizările la Oscar.

Până în prezent, 94 de scurtmetraje laureate ale prestigiosului festival au fost nominalizate la Premiile Academiei Americane (Oscar) pentru scurtmetraj.

„Prezenţa noastră acolo a fost un real succes. Filmul a fost primit extrem de bine in America. Pentru noi a însemnat foarte mult să participăm în cadrul unei competiţii cu peste 50 de ţări de pe toate continentele locuibile ale Terrei. Mai mult, în urma recenziilor pozitive, filmul a fost invitat la încă un festival din SUA – California!“, a declarat regizorul Sabin Dorohoi.

Citeste mai mult: adev.ro/mpb49y

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE