Ultima oră

Absenteism major la Lugoj, în prima zi de vot

MondialScrutinul pentru redefinirea familiei în Constituția României s-a reluat în această dimineață, de la ora 7, după o primă zi a referendumului în care s-a înregistrat în Lugoj un vot istoric negativ.

Sâmbătă seara, la închiderea secțiilor de votare, prezența la Lugoj a fost de 6,31%. Din totalul de 38.734 de cetățeni ai municipiului înscriși pe listele permanente, în prima zi a plebiscitului și-au exercitat dreptul la vot 2.445 de oameni, dintre care 2.274 pe listele permanente și 16 la urna mobilă.

Pe listele suplimentare de la Lugoj și-au exprimat opinia 155 de persoane.

Cei mai mulți au votat la secția 210, amenajată la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3, fiind înregistrați 143 de alegători, dintre care 134 pe listele permanente și nouă pe cele suplimentare, reprezentând 8,43% din totalul centrului.

Prezența cea mai slabă a fost la secția 231, de la Școala Gimnazială Nr. 1, unde și-au exercitat dreptul la vot 14 persoane, dintre care 13 pe listele permanente și doar una pe cele suplimentare, 3,22%.

Cea mai solicitată urnă mobilă din Lugoj a fost a secției 227, de la Colegiul Tehnic “Valeriu Braniște“, unde au votat 13 alegători.

La toate centrele de vot din Lugoj au fost înregistrați votanți pe listele suplimentare, cei mai mulți fiind la secția 232, de la Clubul Tineretului, cu 13 alegători, iar cei mai puțini au fost la unitățile electorale 215, de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5, 224, de la Școala Gimnazială “Eftimie Murgu“, și 231, de la Școala Gimnazială Nr. 1, unde a fost câte un alegător.

Click pe tabelul de mai jos pentru a vedea situația în prima zi a referendumului pentru fiecare secție din Lugoj.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE