A venit circul! Lei albi, hipopotami şi crocodili
Timp de cinci zile, Lugojul va găzdui un circ care nu a o mai fost până în prezent în urbea de pe Timiş – “Italiano Bonuccini” din Fiorentina. Artiştii au pregătit cinci zile de spectacole inedite, multe fiind cu animale mult îndrăgite de copii.
Vor fi reprezentaţii cu tigrii, lei, bizoni, struţi, hipopotami, şerpi, ponei, dar şi un leu alb, o specie rară, care nu a mai fost prezentată până acum în ţara noastră.
“Vor fi reprezentaţii speciale, iar animalele sunt în prim plan. Vedeta este leul Arthur, un leu alb, o specie rară, care nu a mai fost prezentă sub cupolele din România”, ne-a spus Cristina Aparaschivei, reprezentantă a circului “Italiano Bonuccini”.
Spectacolul de deschidere va avea loc joi, 27 aprilie, de la orele 18,30, zi în care preţul biletului va fi de 20 de lei pentru fiecare persoană, indiferent dacă este copil sau adult.
Vineri, 28 aprilie, de la orele 18, 30, va fi un alt spectacol, însă preţul biletelor se va modifica: 25 lei pentru copii şi 35 lei pentru adulţi. Acest tarif se va păstra şi pentru restul reprezentaţiilor, de sâmbătă, 29 aprilie, până inclusiv luni 1 mai.
În cele trei zile vor fi două spectacole, de la orele 15,30 şi de la orele 18.30.