- Redesteptarea.ro - http://redesteptarea.ro -

A şasea victorie consecutivă pentru CS Vulturii 2009 Lugoj! Elevii lui Cosmin Petruescu sunt de neoprit

Mondial [1]CS Vulturii 2009 Lugoj au reuşit să confirme vineri, 8 mai, după ce au întâlnit pe teren propriu formaţia CS Minerul Motru 2008, parcursul excelent din retur, scor final 2-1.

Cu această ocazie, elevii lui Cosmin Petruescu au punctat cea de-a şasea victorie consecutivă din acest campionat, în cadrul etapei cu numărul 23, în Seria a patra a Ligii a treia.

Disputa de pe stadionul „Tineretul” din Lugoj nu a fost lipsită nici de această dată de incidente, meciul începând cu o întârziere de 20 de minute faţă de ora stabilită, 18.00, după ce i s-a făcut rău arbitrului-asistent, clujeanul Torok Gyurko Zoltan Attila, fiind nevoie de intervenţia telefonică la Comisia Centrală de Arbitri pentru ca fanionul să fie preluat de Emanuel Cicu, arbitru divizionar din Caransebeş care se afla în tribună.

Fără Mânecan, fiind accidentat, şi Ivaşcu, care suferă de o viroză respiratorie, gazdele au reuşit să deschidă scorul în minutul 22 prin Dobra, dintr-o lovitură liberă de la 18 metri.

În mitanul secund oaspeţii au egalat prin Iclănzan în minutul 75, în urma unui corner şi a unei recentrări.

Lugojenii au reuşit să se regrupeze şi în minutul 86, după o preluare pe piept de la Miculescu, Magdaş a închis tabela de marcaj cu cel de-al doilea gol al echipei după un şut bine plasat în poarta gorjenilor de la 12 metri.

CS Vulturii 2009: Iordache – Precupanu, Loga, Miculescu, Buligă – Stoichescu (Agoston), Vlădia, Dobra (Marta), Semenea (Ardelean) – Magdaş, Porcescu (Vânătu).

Arbitru: Demian Valeriu Ciprian – Zalău
Asistent: Popa Dragoş Daniel – Baisoara
Asistent: Torok Gyurko Zoltan Attila – Cluj-Napoca – înlocuit de Emanuel Cicu
Observator: Croitoru Gheorghe – Drobeta Turnu Severin
Observator: Glogoviceanu Lucian – Reşiţa