Ultima oră

Cortina de la Mariinsky! Parfumul de mosc al desuetitudinii

MondialO relație amicală de prețuire reciprocă afectuoasă, aceea dintre președintele Putin și dirijorul Valery Georgiev, a  facilitat renovarea completă a unei bijuterii arhitectonice din Sankt Petersburg (urbea dragă a șefului statului), Teatrul Mariinsky. Mulți i-au imputat lui Georgiev ”pactul” vinovat cu Puterea, lipsa de atitudine civică față de unele derapaje, însă artistul s-a refugiat ”bulimic” în muzică, fiind practic actualmente șeful de orchestră rus cu agenda europeană și transcontinentală cea mai încărcată.

Fără mustrări etice de conștiință, el a privilegiat mereu Muzica dar și, să recunoaștem, managementul eficient și impecabilul propriei cariere. De curând, canalul Mezzo a transmis o reprezentație a baletului Giselle.

Sala teatrului arăta superb, publicul amator de dans vibra entuziast, totul părea de basm până la manevra tehnică a unui operator de imagine care s-a apropiat prea mult de niște elemente de decor oricum puține la număr, deoarece la un spectacol de gen, scena trebuie să fie liberă și generoasă, aparținând piruetelor dansatorilor.

Ei bine, ce aveam să constatăm privind cu atenție e prezența fadă și desuetă a unei scenografii de secol XIX, ce parcă în expresia ei fizică părea că provine din acel veac. Cortina imensă de fundal, pictată manual , avea culori pastel patinate de timp, iar peisajul era negreșit opera unui artist amator neinspirat, întreaga panoramă vegetală fiind la limita kitsch-ului. Ca de altminteri și fațadele căsuțelor de lemn din stânga și dreapta scenei, menite a evoca o atmosferă rustică.

Costumația personajelor de ansamblu și solistice avea unele note terne în ce privește costumele masculine, dar și o corectă adecvare în cazul protagonistei. Orchestral, reprezentația a fost fără cusur, iar harul dansatorilor, toți în formă excelentă, răsplătit, pe merit, cu torente de aplauze. Publicul din sală a admirat perspectiva, fiind ”privat” de insatisfacțiile detaliului, precum telespectatorii. Un superb balet romantic de epocă precum Giselle de Adolphe Adam merită totuși la reluări ori premiere ieșind din cadrele oficiale ale tradiției, dar fără stridențe vizuale și în consonanță cu livretul, sensurile gestuale și puterea de seducție a muzicii. În definitiv, nici conservatorismul rutinat, nici modernismul stupefiant, nu sunt decât soluții extreme la problema în sine: o montare corespunzătoare a unui spectacol de balet aparținând marii tradiții.

Cortina stângaci pictată și total demodată de la Mariinsky este doar un pretext pentru a ne gândi serios la faptul că regia și scenografia din timpurile actuale sunt mereu chemate să reacționeze la provocări ale creativității, imprimând viziunii de ansamblu coerență, sens și forță de convingere. Noile generații de creatori de spectacole ne vor oferi probabil răspunsuri concludente și expresive șa așteptările noastre de (tele)spectatori, cu state semnificative de serviciu în postura de melomani avizați.

După Eurovisionul național analizat de curând în așteptarea finalei continentale lusitane din mai, avem ceva răgaz de a reveni la mai vechi dileme insolubile evident legate de particularitățile evaluării în acest turnir al cântecului european. Mai întâi rămâne un mister de nedescris: ”ecumenismul” simpatic, dar ieșind din tiparele granițelor originare: țările europene își desemnează prin criterii proprii, sub egida televiziunilor naționale, reprezentantul național la festivalul cântecului european.

De ani buni însă, modalitățile de intrare în concurs au devenit total laxe: o țară poate fi înscrisă cu textieri, compozitori și interpreți din alte țări (fie și din SUA și Australia, care, deocamdată (!) nu aparțin geo-cultural Europei). Într-un asemenea context, a devenit o bizarerie birocratică plasarea pe tabela de concurs a numelui țării în dreptul piesei. Nu e tocmai onest să desemnezi pe alții să te reprezinte pe tine. Mult mai onestă ar fi transformarea competiției într-un concurs fără vreo coloratură specifică. Ca atare, câștigă nu o țară anume, ci un compozitor, un textier, un solist sau mai mulți, după caz. Altminteri, persistăm într-un soi de paradox, e drept amuzant, dar totuși deconcertant. Cohorte de fani exaltați de pretutindeni își susțin favoriții, țara, națiunea, etc.,când de fapt competitorii de pe scenă provin de unde nu te aștepți.

Pentru a fi corecți până la capăt, să precizăm că nu toți concurenții optează pentru astfel de soluții, dar nici mult nu mai e până la devălmășia completă. Revenind la evaluări, la Lisabona se repetă experiența relativ recentă a unui rezultat sofisticat, prin mixajul juriului de specialitate cu acela al publicului. De prisos a spune că ele nu coincideau până acum un an.

Oricum este o utopie să crezi că poți să compari mostre de trei minute de muzică (75 din 25 de finaliste) fiecare cu propriul stil, încadrat sau nu acelui ”halo” specios numit sound Eurovision, care poate că există dar nimeni nu îl poate defini precis. Dacă pentru votanți misiunea pare mai lesnicioasă, pe modelul pur subiectiv îmi place / nu îmi place, să nu ne închipuim că garanția obiectivității este certă în privința juriului de specialitate. Și acolo pot funcționa clișee și idiosincrazii inabil mascate.

Cât despre solidaritățile geostrategice inerente unei competiții între ”blocuri” de state, își fac și ele simțită prezența. Dincolo de comentariile critice, să reținem că au fost ediții și încă nu puține în care ”ai noștri, ca brazii” au luat medalii de bronz, când suveran a domnit inefabilul, care, zădărnicind ”manevre oculte”, a plasat în fruntea clasamentului piesa dacă nu perfectă, măcar cea mai convingătoare dintre cele înscrise în finală. Și avem încredere că, dincolo de circumstanțe aleatorii, valoarea autentică va triumfa senin și surâzător.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


CLOSE
CLOSE