Ultima oră

În perioada 6 – 9 august 2015 a avut loc la Lugoj tradiționala manifestare sportivă pentru persoane cu dizabilităti, Cupa Ana Lugojana, care s-a aflat anul acesta la a 20-a ediție.

Evenimentul, organizat de Clubul Sportiv al Handicapaților Fizic Maraton ’93 Lugoj în parteneriat cu Primǎria municipiului Lugoj și Consiliul Județean Timiș, a reunit 94 participaţi de la 14 cluburi sau asociații sportive din România şi trei cluburi din Ungaria.

La deschiderea competiției, care a avut loc vineri, 7 august, la Sala de Sport Lavinia Miloșovici, de la ora 9.30, Dorina Vǎrgatu a mulțumit participanților și celor care au sprijinit organizarea, apoi s-a păstrat un moment de reculegere pentru cel care a fost unul dintre cei mai importanți sportivi ai Clubului Maraton ’93 și ai sportului pentru persoane cu dizabilități din România, Emil Gama.

Programul de vineri a continuat cu întrecerile la: tenis de masă individual, tenis de masǎ echipe, tenis de masǎ open, arbitrate de Anca Chereches, director tehnic al Comitetului National Paralimpic Român şi proba de darts coordonatǎ de Miruna Damian.

Prof. Elena Ignat și sportivi ai Clubului Probaschet au asigurat ca voluntari buna desfǎșurare a competiției.

Ziua s-a încheiat la orele 20 cu premierea sportivilor, fǎcutǎ de voluntari de la Clubul Probaschet.

Sâmbǎtǎ, 8 august, între orele 9.00 – 12.00 au avut loc întrecerile la atletism, probele de 100 m, 800 m, 1500 m, sulițǎ, greutate și lungime.

De la ora 14.00 s-a desfǎșurat la Sala de Sport Lavinia Miloșovici Cupa de baschet în fotoliu rulant la care au participat trei echipe: Maraton’93 Lugoj, Lamont Cluj și Sporting Club Galați.

Competiția a fost arbitratǎ de prof. Elena Ignat.

În paralel, la Hotel Dacia a avut loc proba de șah, la care au participat 12 sportivi.

Evenimentul a fost organizat şi arbitrat de Simion Pop de la Clubul Noblesse Oblige Bucureşti, sucursala Clunceni.

Festivitatea de premiere la atletism, şah, echipe şi top sportivi au fost fǎcute la seara festivǎ de la grǎdina restaurantului Timiş.

Rezultatele sportivilor clubului MARATON’93 Lugoj au fost urmǎtoarele :
– PEEV ALEXANDER (clasa 3) – 2 medalii aur (tenis de masǎ echipe, șah), 2 medalii de argint (tenis de masă individual, darts);
– DIJMĂRESCU CAMELIA (clasa 3) – 2 medalii argint (800m, baschet), 3 medalii bronz (tenis de masǎ echipe+100m+suliţǎ);
– PĂRĂIAN DOINA (clasa 4) – 2 medalii aur (tenis de masă echipe+suliţǎ), 3 medalii argint (tenis de masă individual, greutate, baschet), 2 medalii bronz (800m, darts);
– VǍRGATU DORINA (clasa 4) – 6 medalii de aur (tenis de masǎ individual, tenis de masǎ echipe, tenis de masǎ open, darts, 100m, 800m), 1 medalie de argint (sulițǎ);
– LUPAŞCU LEONARD (clasa 4) – 3 medalii de aur (100m, sulițǎ, greutate), 2 medalii de argint (1500m, baschet), 1 medalie bronz (tenis de masă individual);
– STOICA VASILE (clasa 5) – 4 medalii de aur (100m,1500m, sulițǎ, greutate), 1 medalie de argint (tenis de masă echipe);
– RUMELA NICOLAE (clasa 5) – 3 medalii de argint (tenis de masă individual, tenis de masǎ echipe, greutate), 1 medalie bronz (sulitǎ);
– GRĂBUESCU MARIOARA (clasa 6) – 3 medalii bronz (tenis de masă echipe, suliţă, darts);
– PUŞCAŞ IRINA DORINA (clasa 6)
– SIMION BOBI (clasa 6) – 4 medalii aur (tenis de masă individual, echipe, open,100m), 1 medalie bronz (sulițǎ);
– DOANĂ VICTOR (clasa 7) – 4 medalii aur (tenis de masǎ individual, sulițǎ, greutate, lungime), 2 medalii argint (tenis de masă echipe,100m);
– DUMITRU GABRIEL (clasa 7) – 3 medalii de argint (sulitǎ, greutate, lungime), 2 medalii bronz (tenis de masă echipe +100m);
– STǍNESCU MARIOARA (clasa 8) – 1 medalie aur (greutate), 2 medalii argint (tenis de masă echipe, open), 3 medalii bronz (tenis de masǎ individividual, 100m, darts);
– BREHARIU GHEORGHE (clasa 9) – 1 medalii aur (tenis de masă echipe), 2 medalii argint (tenis de masă individual, şah).7

Cupa de baschet în fotoliu rulant a fost câştigată de echipa Lamont Cluj, Maraton’93 Lugoj locul 2, iar pe locul 3 – „Sporting Club“ Galaţi.

În urma punctelor acumulate de sportivi (10 puncte locul 1, 6 puncte locul 2, 3 puncte locul 3 și un punct locul 4), în topul celor mai buni sportivi ai Cupei Ana Lugojana s-au clasificat la feminin:
1. VĂRGATU DORINA (MARATON’93 Lugoj) – 66 puncte
2. HRIŞCU FLORENTINA (LAMONT Cluj) – 51 puncte
3. PǍRǍIAN DOINA (MARATON’93 Lugoj) – 46 puncte
La masculin topul sportivilor a fost:
1. IFROSA PETRU (LAMONT CLUJ) – 55 puncte
2. DOANǍ VICTOR (MARATON’93 Lugoj) – 53 puncte
3. MICU TUDOR (MARATON’93 Lugoj) – 52 puncte.

Clasamentul general al cluburilor în urma punctajelor acumulate de sportivi a fost:
Locul 1 – MARATON’93 LUGOJ – 539 puncte, locul 2 – LAMONT CLUJ – 383 puncte, locul 3 – OK CLUB BUCURESTI – 287 puncte, locul 4 – SPORTING CLUB GALAŢI şi SPECIAL FRIENDS BRǍILA – 67 puncte, locul 6 – SYRALY ODORHEIU SECUIESC – 61 puncte, locul 7 – NOBLESSE OBLIGE BUCUREŞTI, SUC. CLINCENI – 54 puncte, locul 8 – CUMPARA RESPONSABIL BRASOV – 37 puncte, locul 9 – TEMERARII ARAD – 36 puncte, locul 10 – AJ CONSTANTA – 29 puncte, locul 11 – FAKLYA SZEKSZARD – 28 puncte, locul 12 – SHOW TIME SF. GHEORGHE CU 27 PUNCTE, locul 13 – AHF LUGOJ – cu 26 puncte, locul 14 – ENYNG – 21 puncte, locul 15 – PROMETEU ZALAU – 15 puncte, locul 16 – LENDULET PECS – 7 puncte, LOCUL 17 – OAMENI PENTRU OAMENI TURDA – 3 puncte.

“Sunt mândră că am reușit să fiu coordonatorul a 20 ediții ale Cupei Ana Lugojana, una dintre cele mai importante evenimente sportive ale sportului paralimpic din România, o competiție care reunește anual peste 80 sportivi din România și Ungaria. Din păcate, costurile au fost tot mai mari și sponsorii tot mai puțini. Anul acesta am avut peste 90 participanți și cea mai mare problemă cu care m-am confruntat a fost cazarea. Am avut 22 sportivi în fotoliu rulant, Lugojul este un oraș mic și din păcate, locuri de cazare la parter nu prea sunt. Am avut noroc cu jandarmii și cu personalul hotelului, care ne-au ajutat. Aș dori mult ca aceste bariere să dispară, să nu se mai autorizeze locații de cazare care nu oferă și accesibilitate pentru persoanele utilizatoare de fotoliu rulant”, a declarat Dorina Vărgatu, președintele Clubului Maraton ’93

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE