Ultima oră

18 premii la Festivalul Lada cu zestre pentru artiştii populari din zona Lugoj-Făget

Din zonă au participat ansambluri folclorice, interpreţi, gastronomi şi recitatori în grai

MondialMunicipiul Timişoara a găzduit la sfârşitul săptămânii trecute finala celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului – concurs ”Lada cu zestre”, manifestare care a reunit şi tineri artişti populari din zece comune estul judeţului Timiş. Au participat ansambluri folclorice, interpreţi, gastronomi şi recitatori în grai din comunele Boldur, Coştei, Criciova, Dumbrava, Belinţ, Mănăştiur, Curtea, Margina şi Făget, calificaţi în ultimul act după fazele zonale care au avut loc la începutul primăverii.

Deşi nu au reuşit să câştige niciun loc întâi, artiştii populari din zonă au fost recompensaţi cu 18 premii. Ansamblul ”Hora Belinţului” a obţinut locul II la secţiunea ansambluri folclorice şi coregrafie, iar la ansambluri pe generaţii – ”Datini jdiorene” a obţinut tot locul doi, fiind urmat de ”Boldureana” – locul III. La categoria ”tarafuri”, orchestra din Belinţ a primit menţiune, la fel ca recitatorii de la secţiunea sub 14 ani – Manuel Flavius Popescu şi Emilian Haţegan, ambii din Boldur. La categoria 14 – 18 ani Andreea Todor din Făget a luat tot menţiune. Cu menţiune au fost recompensaţi şi Răzvan Oros din Curtea, dar şi Primăria Traian Vuia, pentru costumele populare prezentate. La ”Artişti plastici”, Daliana Andraşoni din Margina a luat tot menţiune, iar la ”Gastronomie”, Paraschiva Radu din Belinţ a obţinut locul II, Nicoleta Mustaţă din Jdioara – locul trei şi Răzvan Oros din Curtea, Sorina Augustin din Coştei şi Andreea Ivana Vasii din Belinţ au luat menţiuni. Premii speciale au primit Liliana Şeroni din Boldur şi Elena Mădălina Vasii din Belinţ. Belinţul a mai ocupat un loc doi la secţiunea ”Cea mai competitivă comună” fiind detronată doar de Giroc.

Toţi artitii vor fi invitaţi în data de 22 iunie, de la orele 18, în Parcul Rozelor din Timişoara, pentru a-şi ridica premiile şi pentru a participa la spectacolul de gală al acestei ediţii.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE