Bucurie mare pentru sătenii din mai multe localităţi din Timiş, după ce Consiliul Judeţean a reuşit să înceapă demersurile pentru asfaltarea a încă 15 drumuri judeţene sau comunale.
Lucrările, care vor începe luni, se vor realiza din bani de la CJT şi Ministerul Dezvoltării. Titu Bojin, preşedinte la judeţ, a „rezolvat” într-un final situaţia, iar acum se aşteaptă demararea investiţiei.
Sumele vor fi achitate de consiliul judeţean în proporţie de 30% şi Guvern în proporţie de 70%.
„Am aprobat 15 lucrări de drumuri judeţene, cu solicitarea către Bucureşti – 30 la sută ni-l asumăm noi, 70 la sută să ni se dea de la Bucureşti. Unele dintre ele sunt în lucru, altele urmează să fie licitate”, a declarat, citat de Tion.ro, Titu Bojin.
Cele mai aşteptate drumuri pentru a fi asfaltate sunt, mai ales în zona Lugojului, cele dintre Balinţ-Nevrincea-Susani, Dobreşti-Ohaba şi Lugoj-Ezeriş-Valea Lungă. De asemenea, în plan mai sunt cuprinse drumurile dintre Săcălaz – Sânmihaiu Român, Moşniţa Veche – Bucovăţ, Deta-Opatiţa-Birda, Banloc-Partoş, Otveşti-Berini şi Tormac-Şipet.
Deşi a cerut 70% din suma de plată, Bojin ştie că s-ar putea să primească şi mai puţin decât atât, dar că se va descurca şi în acest caz, cum poate, pentru a finaliza proiectul.
„Noi ne asumăm 30 la sută, ca să ne dea 70 la sută. Dacă primim şi mai puţin e binevenit. Ieri (n.r. – marți) am venit cu acordul verbal, urmează să transmitem hotărârea şi ele să fie incluse. Sunt toate discutate şi aprobate”, a mai spus Bojin.
Valoarea lucrărilor se ridică la peste 140 de milioane de lei, toţi banii urmând să fie alocaţi până în 2016.
Lugoj-Ezeriş-Valea Lungă, nu e cumva vorba de Hezeris, Lugoj-Hezeris-Valea Lunga, in Timis
SA VEZI CE-I DA NASUL DE LUCRU LUI FINU MARAN !
RUGAM SA NU M-AI ACCEPTE DL.BOJIN LUCRARILE DE MANTUIALA FACUTE DE FIRMELE DL.MARAN (VEZI CA EXP. STR.T.VLADIMIRESCU)
E bine,Cladova-Iersnic l-ati promis asfaltat la alegerile pt CJ,acum ati uitat de el pt ca sunt prea putine persoane cu drept de vot,nu domnule Bojin?